Protest al consilierilor PNL Târgu Jiu
Pandemia a trecut de câțiva ani, dar aleșii locali din Târgu Jiu, într-o sfidare fără precedent a alegătorilor, continuă să își țină ședințele online.
Asta cu toată opoziția consilierilor locali ai PNL Târgu Jiu, care protestează prin vot de "abținere" la toate proiectele de pe ordinea de zi a ședinței de îndată, care a fost convocată pentru astăzi, la ora 14.00.
Consilierii PNL Târgu Jiu susțin că nu se justifică nici urgența convocării de îndată, desfășurată prin utilizarea mijloacelor electronice (tabletă și aplicație telefonică-WhatsApp.
„Toate proiectele supuse la vot în ședința extraordinară pot fi dezbătute în ședința ordinară de saptămâna viitoare.
Solicităm public ca ședințele de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu să se organizeze fizic, cu difuzare live pe rețele de socializare și nu prin utilizarea mijloacelor electronice (tabletă și aplicație telefonică)!!!“, se arată într-un document semnat de consilierii locali Mihai Prunariu, Delia Mihaela Răuț-Bratiloveanu, Cosmin Țîrvuloiu-Dumitrașcu, Alin Feraru, Ștefan Cherciu, Emil Dragomirescu, Mitruț Stănoiu.
„Târgujienii au dreptul, potrivit legii, să participe la ședințele Consiliului Local, iar dreptul lor este încălcat grav de Romanescu și majoritatea toxică din jurul lui“, mai arată aleșii locali.
În trecut, când aleșii locali încă mai aveau respect pentru alegători, ședințele erau cu prezență fizică, iar cetățenii care aveau probleme puteau participa.