Ciolacu râde de Geoană
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale, a comentat miercuri discuţiile privind candidatul unic al dreptei, el arătând că îi place „aia cu candidatul Geoană de dreapta, pentru că, după ce a fost 5 ani preşedintele PSD-ului şi în toate funcţiile propuse de PSD, deodată a devenit candidat de dreapta”.
Premierul a fost întrebat la Braşov despre candidatul unic de dreapta despre care se discută la nivelul partidelor.
”Aia cu Geoană îmi place! Candidatul Geoană de dreapta! Aia îmi place de mor! După ce ai fost 5 ani preşedintele PSD-ului şi în toate funcţiile propuse de PSD, deodată a devenit candidat de dreapta”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă retragerea preşedintelui Forţa Dreptei, Ludovic Orban, din cursa pentru prezidenţiale influenţează competiţia electorală, preşedintele PSD a spus că este decizia acestuia.
”Este decizia domniei sale. Dacă am putea schimba mortalitatea excesivă din timpul pandemiei, când domnul Orban era prim-ministru, da, m-ar fi interesat. Dar cred că nu mai putem”, a spus Ciolacu.