Negocieri politice sub patronajul SRI. Dezvăluirile lui Dan Vîlceanu!

Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, a făcut declarații surprinzătoare din „culisele” politicii! El a afirmat, într-un interviu pentru Recorder, că una dintre negocierile cu PSD pentru formarea unui guvern de coaliție cu PNL a avut loc în 2021. Discuțiile au fost purtate în Vila K2 a SRI, iar de față ar fi fost și Eduard Hellvig, la vremea respectivă șef al Serviciului Român de Informații

Dan Vîlceanu a mai dezvăluit că „întâlnirea de la K2 a avut loc la inițiativa președintelui Klaus Iohannis”.

„O discuție (despre formarea guvernului PSD-PNL – n.red.) pe care am avut-o eu, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Grindeanu la care a participat și directorul SRI, Eduard Hellvig. Nu înțelegeam ce caută la discuție, dar în politică se întâmplă multe lucruri pe care nu le înțelegem. Nu am știut unde mergem. M-a sunat Florin, ne-am urcat în mașină, ne-am dus la locația respectivă, am avut o discuție. Și după ce am plecat, Florin mi-a spus: Ți-a plăcut la K2? Eu nu știam ce e, am crezut că e o vilă de protocol. Da, era vestitul K2. Când am auzit K2, parcă am primit o palmă după cap. Vezi o discuție între două partide care e indusă de președinte și ținută sub observație de șeful SRI. Simți că lucrurile nu se întâmplă normal”, a declarat Vîlceanu într-un documentar Recorder.

PNL

Nu este prima situație de acest gen, în care șefi se servicii de informații se amestecă mai mult decât este cazul în acțiuni și negocieri politice.

Vizualizări: 2,631

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: