Victorie uriașă a oltenilor în Giulești

Universitatea Craiova și Rapid au creat spectacol pentru copii în Giuleşti. În fața unei asistențe speciale formată din copii, oltenii s-au impus cu scorul de 2-1 în meciul disputat pe stadionul rapidiștilor.
Cu o asistenţă specială, care a dat arenei din Giuleşti impresia că organizează o olimpiadă sportivă şcolară, derby-ul Rapid – Universitatea Craiova s-a ridicat la înălţimea afişului şi la pretenţiile publicului, copii cu vârsta mai mică de 14 ani. Copiii Giuleştiului au răspuns „prezent”, iar cei 700 de oltenași au avut și ei parte de o deplasare istorică şi de o misiune onorantă, ţinând locul Peluzei Nord la un meci important din play-off.
Astfel, cu mii de copii în tribune, în urma sancțiunii primite de giuleșteni, Rapid – Craiova a adus spectacol în deschiderea etapei 2 din play-off.
Craiova a avut ceva probleme pentru acest meci după ce, prezența la naţionale, i-a costat locurile de titulari pe Mora şi Maldonado, Mirel Rădoi titularizându-i în premieră în mandatul său pe Mogoş şi Zajkov.
După un sfert de oră fără emoţii la cele două porţi, cele două echipe s-au dezlănţuit. Startul l-a dat Craiova, prin deschiderea scorului după ce Mitriţă i-a strecurat mingea lui Baiaram care a venit cu assist-ul pentru Anzor Mekvabishvili, marcator al primului gol.
Imediat după pauză Stspefacţia a produs-o Zajkov, cu un tonto-gol antologic, nord-macedoneanul reuşind ceea ce giuleştenii n-au putut la ocaziile create. Fără presiune, la o minge facilă, stoperul nu i-a dat nicio şansă colegului din poartă, Popescu. Sabotaţi de stoperul care-şi termină şederea în Bănie peste trei luni, oltenii au revenit în atac, dar lovitura decisivă a dat-o Craiova, în minutul 90+3.
Craiova a oferit astfel galeriei de copii deplasarea ideală, cu victorie in extremis, şi în Oltenia se visează frumos din nou.
Vizualizări: 373
Distribuie Trimite pe WhatsApp