Rădoi nu a dorit amânarea deși e nemulțumit înaintea derby-ului cu Rapid

Rapid şi Universitatea Craiova se întâlnesc sâmbătă seara, de la ora 20:00, în Giuleşti, în etapa a doua a play-off-ului. La meci au acces doar copiii sub 14 ani, după ce Rapid a fost sancţionată de Comisia de Disciplină cu disputarea unui meci pe teren propriu fără spectatori, dar a solicitat apoi să fie permisă prezenţa celor mici.
Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, consideră că va fi un meci în care pentru ambele formaţii va conta mai mult rezultatul, decât exprimarea din teren, deoarece miza creează o presiune deosebită asupra celor două echipe. Rădoi consideră că echipa sa este dezavantajată, având foarte mulţi jucători la echipele naţionale, iar unii încă nu au ajuns şi când o vor face nu vor putea susţine niciun antrenament înaintea partidei cu Rapid.
În această situaţie se află Maldonado, Mora şi Ndong, care ar putea lipsi la partida din Giuleşti, la fel ca Zajkov, care a suferit o accidentare la naţionala Macedoniei de Nord. Bancu, Mitriţă, Baiaram, Bană, Barbu, Mekvabishvili şi Ninaci sunt ceilalţi jucători care au fost plecaţi la loturi.
„Nu a fost benefică pauza, fiindcă eram într-o formă bună şi am avut mulţi jucători plecaţi, unii nu sunt aici şi nu vor face niciun antrenament până la meciul cu Rapid, dar iau partea bună, am lucrat cu jucătorii care au rămas, am avut şi un amical, unii dintre ei urmează să fie titulari.
Nu avea sens să încercăm să amânăm, am încercat să aducem jucătorii mai repede de la naţionale, apreciez că au venit imediat la antrenament, la refacere, se vede unitatea. Vor fi mult mai disputate partidele din play-off, fiindcă sunt cele mai bune echipe. În astfel de meciuri ai nevoie de jucători sută la sută. Va fi o încărcătură specială, fiindcă şi Rapidul se gândeşte că dacă vor pierde, se pot distanţa de primele clasate, presiunea este de ambele părţi, cred că ambele echipe se vor axa mai mult pe puncte, decât pe calitatea jocului. Nu m-a interesat rezultatul în amicalul cu FC Argeş, ci ce am lucrat, m-a interesat să-i expunem pe tinerii jucători la dueluri cu seniorii.
Ne-am concentrat pe Rapid, am văzut amicalul lor cu Metaloglobus, au testat al treilea sistem pe care-l pot juca. Nu am fost să văd jucători de la Voluntari, am fost la meci doar, era aproape de casă, microbul este puternic şi am vrut să văd meciul. Au fost jucători interesanţi la ambele echipe” a declarat Mirel Rădoi.
Vizualizări: 260
Distribuie Trimite pe WhatsApp