Prorectorii UCB, demişi. Urmează rectorul Moise Bojincă!

Cei doi prorectori ai Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu, Mihai Cruceru şi Liviu Cîrţână, au fost demişi din funcţii în cadrul şedinţei ordinare a Senatului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Tot atunci, prin votul Senatului UCB a fost numit prorector profesorul Ştefan Sorinel Ghimişi, urmând ca la finalul acestei luni să fie ocupat şi cel de-al doilea post de prorector. Şi rectorul Moise Bojincă riscă să-şi piardă funcţia dacă şeful Senatului, Adrian Gorun, va fi nemulţumit de planul de măsuri pe care acesta va trebui să-l prezinte Senatului în luna octombrie. O problemă ar fi lipsa studenţilor, circa 900 de locuri rămânând neocupate după prima etapă de înscriere.

Noul prorector, profesorul universitar Ştefan Sorinel Ghimişi, spune că aceste schimbări s-au produs ca urmare a demisiilor foştilor prorectori, Mihai Cruceru şi Liviu Cîrţână. Surse din universitate spun că cei doi au fost demişi. „Cei doi profesori de la universitate şi-au dat demisia şi Senatul a luat act de demisia acestora. Au demisionat din motive personale, acesta a fost argumentul. Pe una din funcţiile de prorector am fost însărcinat eu să preiau. Am fost ales prin vot. Cealaltă va fi ocupată la următorul Senat. Domnul rector va propune pe altcineva”, a declarat Ştefan Sorin Ghimişi.

Unul dintre foştii prorectori confirmă indirect faptul că nu este vorba de o demisie. Liviu Cîrţănă spune că nu a primit încă decizia de schimbare din funcţie. „Eu încă sunt prorector. Încă nu am primit decizia”, a spus Liviu Cîrţână. 

Ştefan Sorinel Ghimişi a fost ales prorector pe partea de învăţământ şi cercetare. Celălalt post vacant de prorector este pe partea financiară-bază materială. Următoarea şedinţă ordinară a Senatului UCB este programată pentru data de 26 septembrie.

Rectorul Bojincă, evaluat de Senat

Şi scaunul rectorului Moise Bojincă a început să se clatine. Conform unor surse din cadrul universităţii, Adrian Gorun vrea să fie din nou rector, iar noile reglementări legislative i-ar permite acest lucru. Bojincă va fi evaluat luna viitoare de Senatul Universităţii în baza unui plan de măsuri la care a trebuit să lucreze pe perioada vacanţei universitare. „Domnul Bojincă este rectorul universităţii. A fost un plan de măsuri privind eficientizarea activităţii în universitate, plan care se întinde din iunie până în 26 septembrie şi a fost prelungit cu încă o lună. Dânsul trebuie să prezinte un răspuns la planul de măsuri înaintat de Senat. O evaluare a executivului se face periodic de către Senat”, a precizat Ştefan Sorinel Ghimişi.

Vizualizări: 269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: