Trucuri pentru a reduce bărbia dublă
Bărbia dublă este o problemă care apare la persoanele trecute de 30 de ani, cauza principală fiind anumite schimbări hormonale în organism. Cu o dietă adecvată și o rutină zilnică de exerciții speciale, este posibil să poți remedia această problemă inestetică.
Bărbia dublă, numită și gușă, reprezintă o acumulare de țesut gras și este genul de problemă care îți poate altera aspectul fizic. Ea poate afecta atât femeile, cât și bărbații, drept pentru care este important să știi cum o poți reduce. Iată câteva cauze posibile care pot duce la formarea bărbiei duble: obezitatea, supraponderalitatea, sedentarismul, fumatul, dietele inadecvate, moștenirea genetică, schimbările hormonale provocate de îmbătrânire. Atunci când o persoană atinge vârsta de 28-30 de ani, nivelurile hormonilor din organismul său se modifică. De la 30 de ani în sus, devii mult mai vulnerabilă acumulării excesive de grăsime.
Multe persoane supraponderale sau obeze reușesc să slăbească cu ajutorul exercițiilor și dietelor speciale. Însă, neglijându-și bărbia, cel mai probabil vor continua să aibă gușă, chiar și atunci când restul corpului lor arată din nou bine.
Consumul excesiv de alcool, zahăr și sare favorizează apariția bărbiei duble.Te sfătuim să nu faci exces de astfel de alimentele și să-ți crești aportul zilnic de apă pentru a te menține hidratată. Oricât de ciudat pare, un organism deshidratat este foarte predispus retenției de apă și de substanțe nocive.
Persoanele care suferă de intoleranțe sau alergii alimentare (cum ar fi, de pildă, intoleranța la gluten sau sindromul colonului iritabil) sunt foarte predispuse la apariția bărbiei duble. Inflamația stomacului și balonarea abdominală sunt semnale de alarmă că există o neregulă la nivelul sistemului. digestiv. Dacă nu tratezi această problemă din timp, poți dezvolta gușă în viitorul apropiat.
O modalitate eficientă de a reduce bărbia dublă este să adopți o rutină de exerciții pentru tonifierea gâtului și îndepărtarea grăsimii acumulate.
Înclină-ți capul într-o parte și, menținând această poziție, atinge-ți cerul gurii cu limba. Execută 10-15 repetări, apoi înclină-ți capul în direcția opusă și ia exercițiul de la capăt. Întinde-te pe spate, relaxează-ți mușchii faciali și încearcă să-ți îndoi gâtul până când bărbia îți atinge pieptul. Începe cu serii de 10 repetări și, pe măsură ce progresezi, încearcă să crești treptat acest număr până când ajungi la 50 de repetări.