Propunere sindicală: Patru salarii pentru angajaţii care părăsesc CE Oltenia
Sindicatele de la CE Oltenia au înaintat o propunere surprinzătoare administraţiei companiei, dar care s-a mai pus în practică şi acum câţiva ani. Sindicaliştii vor ca şefii CE Oltenia să acorde o compensaţie financiară, echivalentă cu 4 salarii medii brute pe unitate, salariaţilor care vor să plece din companie. Liderii de sindicat cred că măsura ar fi benefică pentru tinerii care vor să plece la muncă peste hotare. Directoratul CE Oltenia nu a luat încă o decizie în acest sens.
Compania energetică are deja în desfăşurare o concediere colectivă, unde sunt prinşi 200 de salariaţi. Este greu de crezut că şefii societăţii vor transpune în practică o astfel de propunere, dat fiind faptul că în anumite sectoare de activitate există deficit de personal. „În a doua jumătate a lunii mai va fi o discuţie în Directorat, unde se va discuta propunerea ca oamenii mai tineri, care vor să plece, să primească patru salarii compensatorii, fără acel venit de completare. La drept vorbind, cei care sunt mai tineri nu pleacă din companie pentru ajutorul de şomaj sau venitul de completare, ci pentru că au găsit altceva sau vor să plece la muncă în străinătate”, a spus Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), la o emisiune TV.
Concedierile colective din acest an s-au făcut la cerere, iar la companie s-au depus aproape 400 de solicitări, dublu faţă de câte plecări a aprobat societatea. Drept urmare, jumătate dintre cereri au fost respinse de administraţie, iar unii dintre cei care nu se regăsesc pe liste le cer acum sindicaliştilor să găsească o modalitate pentru a pleca şi ei, dar nu cu mâna goală. Solicitări de acest gen au venit atât de la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), cât şi de la Federaţia Univers. „Sindicatele au solicitat să se desfacă contractul individual de muncă la cei care solicită cu acordul părţilor şi să fie dată o compensaţie financiară echivalentă a 4 salarii. Această decizie va fi pusă în practică după demararea acestui program de concediere colectivă”, a explicat Ion Ruşeţ, consilierul directorului general al CE Oltenia.
Scoşi de pe lista concediaţilor
CE Oltenia a stabilit criterii clare în baza cărora s-au făcut concedierile colective din acest an. Primii puşi pe liber sunt angajaţii din rândul TESA, dar nu toate cererile lor au fost validate. Spre exemplu, solicitările personalului de pe trei posturi de IT-ist şi a unui de medic în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă au fost respinse. Motivul? Sunt posturi deficitare, iar compania nu poate să le desfiinţeze, pentru că nu ar mai putea angaja. Ei pot părăsi însă CEO numai prin demisie şi fără să beneficieze de plăţi compensatorii, venit de completare şi şomaj. Lista finală cu persoanele concediate colectiv a fost supusă aprobării Directoratului CE Oltenia în şedinţa de miercuri, 9 mai. Ion Ruşeţ spune că personalul disponibilizat va primi preavizele începând cu data de 14 mai, iar desfacerea contractelor individuale de muncă va avea loc, cel mai probabil, în zilele de 15 şi 16 iunie.