Profesor de la UCB, audiat şi înregistrat de Comisia de Disciplină
Un profesor al Universităţii Constantin Brâncuşi (UCB) a fost audiat ieri în comisia de cercetare disciplinară, constituită la nivelul universităţii. Profesorul este acuzat de abuz, dar nu ştie ce a făcut, în afara unor plângeri la adresa preşedintelui Senatului, Adrian Gorun. Gheorghe Popescu a cerut conducerii unităţii ca audierea sa să fie publică, dar ziariştii au fost goniţi de la UCB chiar de rectorul instituţiei. În final, audierea a fost înregistrată video, dar nu de presă, ci de universitate.
Profesorul George Popescu de la Universitatea “Constantin Brâncuşi” a fost audiat ieri de Comisia de Disciplină a instituţiei, fiind acuzat de abuzuri în formă continuată. Profesorul Popescu a declarat că a solicitat universităţii ca audierea sa să fie în prezenţa jurnaliştilor, deoarece nu ar avea lucruri de ascuns. Acesta a fost înştiinţat că la această audiere pot participa jurnalişti acreditaţi pe lângă UCB, chiar şi aşa reporterii au fost poftiţi afară din instituţie de către rectorul Moise Bojincă, precizând că aceste audieri nu sunt publice.
Profesorul Popescu afirmă că, de fapt, sancţionarea sa are loc ca urmare a mai multor plângeri penale pe care le-a depus împotriva preşedintelui Senatului UCB, Adrian Gorun. “În vara trecută, fiindcă domnul Gorun s-a luat de mine, i-am făcut trei plângeri penale, care sunt în cercetare. Ceea ce se întâmplă astăzi este rezultatul acestora. Mi-a dat nişte sarcini în plus faţă de fişa postului, în două rânduri am avut sarcini suplimentare, erau pe termen determinat. Am fost chemat pentru audiere. Oricine nu este în gaşca dânsului e considerat oponent. Când a venit în universitate a avut trei probleme de rezolvat, Morega, Mischie, Popescu. Nu am fost agreat de dânsul pentru că în perioada în care a venit în universitate eram vicelider sindical şi noi am gândit activitatea sindicală altfel decât a gândit-o dânsul. Evită discuţiile cu mine, nu am mai avut o întâlnire cu dânsul cred că de vreo 3-4 ani. Nu este o confruntare pe faţă, e tacit”, a declarat George Popescu.
Nu crede că va fi exclus
Din Comisia de Disciplină au făcut parte Cătălin Iancu, Liliana Luca, Onisifor Olaru, Mihai Cruceru şi Cristinel Popescu. După terminarea şedinţei, procesul verbal al comisiei arăta că nu a fost luată o decizie. „Nu ştiu ce să vă spun, în procesul verbal nu se spune mai nimic. Audierea a fost înregistrată de universitate. Toate şedinţele sunt înregistrate şi le vizionează domnul Gorun acasă, pentru a observa mimica profesorilor la subiectele dezbătute“, explică profesorul.
Profesorul audiat ieri a precizat că a făcut plângeri penale şi împotriva unora dintre membrii Comisiei de Disciplină, însă nu crede că audierea se va lăsa cu excluderea sa din UCB. “Nu cred că voi fi exclus din Universitate pentru cred că ar fi un abuz. Pentru ce? Eu sarcinile de serviciu mi le-am făcut, ce am avut în fişa postului. Într-una din plângerile penale îl acuz pe domnul Cristinel Popescu de dare de mită şi pe domnul Gorun de luare de mită, fiindcă i s-a oferit o gradaţie de merit nemeritată. Noi am pus cerere pentru gradaţie de merit şi nici nu s-a luat în discuţie activitatea noastră. Nu mi s-a spus nici care este punctajul. Ca urmare a faptului că am contestat modul în care s-a desfăşurat acordarea gradaţiilor de merit am fost adus anul trecut în faţa Comisiei de Etică”, a precizat profesorul George Popescu.
George Popescu lucrează în cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu încă din anul 1993 şi este profesor de Mecanisme şi Logistică Industrială.