Prins în timp ce tăia lemne ilegal

Sărăcia l-a determinat pe un bărbat din Târgu Jiu să încalce legea. Acesta a fost prins de poliţiştii din Leleşti chiar în timp ce tăia lemne ilegal dintr-o pădure proprietate a statului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi acum trebuie să plătească şi contravaloarea arborilor tăiaţi.

Gheorghe Militaru este din Ţânţăreni, dar locuieşte de câţiva ani fără forme legale în Târgu Jiu. Bărbatul susţine că a fost nevoit să fure lemne pentru a încălzi casa în care locuieşte împreună cu soţia şi cei patru copii minori. Bărbatul a luat un topor şi a plecat la tăiat de lemne. „Trebuie să fac focul în casă pentru copii. Nu pot să-i ţin în frig. De asta am venit să tai nişte lemne. Nu am primit nici un sprijin de la nimeni, trăim doar din alocaţia copiilor pentru că nu găsim un loc de muncă”, a spus Gheorghe Militaru. 

Nu a apucat să umple bine căruţa că a şi fost prins de un poliţist din Leleşti care patrula prin acea zonă. Reprezentanţii Ocolului Silvic din Târgu Jiu susţin că în fiecare zi sunt depistate persoane care vin să fure lemne. „Astfel de cazuri se întâmplă foarte des, cred că nu e zi să nu se întâmple. Noi îi înţelegem că nu au bani, că nu îşi permit să cumpere lemnele, dar nu trebuie să fure. Valoarea prejudiciului este de circa 1.5 milioane lei vechi”, Acomentat Sorin Marin, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Târgu Jiu.  

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: