Primul pas greșit pentru Rădoi la Universitatea Craiova!

Pe un teren unde a câştigat în campionat numai când a fost aproape de titlu, Universitatea Craiova s-a prezentat fără cei mai bine plătiţi jucători ai săi, Cicâldău şi Mitriţă. În absența acestora  Mirel Rădoi a fost nevoit să improvizeze și echipa nu a mai funcționat la fel de bine. 

Meciul de rugby şi zăpada n-au făcut ravagii cu gazonul de pe Municipalul din Botoșani, lăsându-le ocazia celor două echipe să se exprime la nivelul maxim. Din păcate pentru olteni, care au condus până în ultimul minut, meciul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Universitatea Craiova a făcut primul pas greșit în mandatul lui Mirel Rădoi, cu acest egal pe terenul celor de la FC Botoșani, al doilea gol al oaspeților fiind înscris în prelungirile partidei, în circumstanțe controversate. 

Gazdele au înscris primul gol al meciului, prin argentinianul Enzo Lopez, dar Universitatea a egalat după doar cinci minute. Brazilianul Alisson Safira a marcat pentru prima dată de la transferul în România, la capătul unei faze superbe. „Alb-albaștrii” au trecut în avantaj după reușita lui Ștefan Baiaram din minutul 65, dar scorul final a fost stabilit în prelungiri de Michael Pavlovic. După un șut blocat al lui Enzo Lopez, mingea a ajuns cu noroc la fotbalistul sloven, care a reușit să înscrie.

Înainte de faza golului, portarul Universității, Laurențiu Popescu, a trimis balonul în afara terenului pentru ca Ștefan Baiaram, întins pe gazon, să primească îngrijiri medicale, dar gazdele nu au înapoiat mingea și au continuat faza, care s-a încheiat cu reușita lui Pavlovic.

Vizualizări: 553

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: