Primarul Rotaru: Ar fi prea târziu pentru un alt candidat de la PNL

Marian Rotaru, primarul din Leleşti şi aspirant la fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu, a comentat ieri informaţiile apărute în presa locală cum că Partidul Naţional Liberal ar impune un candidat nou la primăria Târgu Jiu, altul decât cei cinci prinşi în sondaj. Rotaru a spus că ar fi prea târziu pentru lansarea unui nou nume, dar pe de altă parte nu vede nici rostul sondajului de opinie pentru care cei cinci candidaţi au scos bani frumoşi din buzunar.

Rep.: Credeţi că PNL vrea să scoată un nou candidat în faţă?

M.R.: Eu cred că noi toţi am vorbit o limbă acolo la masă, nu cred că se mai poate întoarce acum. Dacă ar fi un candidat care să considerăm noi toţi cei cinci că are o notorietate mai mare şi cu putere mai mare de a învinge actuala culoare roşie a municipiului, atunci ar fi  totul ok. Dar nu cred că dacă ar fi existat un astfel de om nu ar fi venit până acum la PNL şi mai sunt câteva luni de zile. Nu este că nu cred, dar ar fi foarte târziu pentru a putea să mai fie altcineva din rândul PNL, nu cred că ar veni cineva, un independent. Şi mai este o chestiune, dacă s-au cheltuit aceşti bani pe sondajul acesta, ce rost ar mai avea să vină altcineva, adică mi se pare o chestiune care nu are logică să apară alt candidat.

Rep.: Când va fi anunţat candidatul?

M.R.: Dacă până la sfârşitul acestei luni nu se ştie rezultatul deja va fi foarte târziu. Eu cred că am vorbit destul de clar, desul de tranşat toţi între noi, inclusiv cu conducerea de la Bucureşti, nu mai vorbesc de cei doi copreşedinţi. Eu cred că în cel mai scurt timp se vor da rezultatele şi vom avea un candidat redutabil care să aibă şi putere politică şi putere administrativă şi tot ce înseamnă un om gospodar pentru municipiul Târgu Jiu. Toţi cinci aşteptăm rezultatul sondajului pentru a putea ca să îşi crească notorietatea, pentru a-şi putea expune proiectul pe care îl are, să discute şi cu ceilalţi colegi care rămân în aceeaşi echipă, să vadă ce proiecte au şi ei şi să le aducă la un numitor comun.

Rep.: Credeţi că vor exista supărări în rândul celor patru candidaţi care ar ieşi din joc?

M.R.: Eu dacă aş ieşi candidat aş lua şi ideile celorlalţi colegi, Mocioi, Berca, Romanescu, aş lua ideile importante şi am ajunge la un numitor comun. Pe noi ne interesează cât mai multe iniţiative, cât mai multe proiecte pentru a putea să demonstrăm că nu vrem primăria Târgu Jiu doar aşa de drag. Nu cred, pentru că aşa am discutat de la început. Eu unul nu am nicio nemulţumire pentru că eu m-am dus la PNL fiindcă am văzut o echipă, nu m-au dezamăgit până acum şi nu cred că mă vor dezamăgi.

Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: