Primarul Paicu răspunde participanţilor la miting (II)
Aristică Paicu, primarul din Băleşti, le-a răspuns participanţilor la mitingul organizat în urmă cu circa două săptămâni în faţa primăriei, atunci când consilierii locali au votat pentru demiterea viceprimarului Mădălin Ungureanu. Aceştia l-au acuzat atunci că nu a făcut nimic pentru comuna pe care o păstoreşte. Primarul Paicu le-a răspuns protestatarilor prin realizările sale pe fiecare sat în parte. Astăzi vă prezentăm situaţia satului Băleşti, după ce săptămâna trecută v-am expus situaţia satului Ceauru.
Reporter: Aţi fost supărat pe protestul unor localnici, cel din ziua demiterii viceprimarului.
Aristică Paicu: Referitor la mitingul lui Papuc, Ana Zdârnea şi Georgel organizat pe 21 iunie la Primăria Băleşti, vreau să spun că acesta a eşuat lamentabil. Eu le pot răspunde acestor oameni prin realizările mele din fiecare sat al comunei.
Rep.: Să continuăm cu satul Băleşti. Ce lucrări s-au efectuat pentru îmbunătăţirea infrastructurii?
A.P.: Am asfaltat 1,5 km pe DC 91- Seci şi programul continuă. Am asfaltat L II Băleşti - 2,8 km. S-a betonat şi regularizat pârâul Rasova pentru a preîntâmpina inundarea satului. La solicitarea cetăţenilor am nivelat cu autogrederul drumurile principale din Lunca Băleştilor. Am betonat pârâul Iaz tot pentru prevenirea inundării satului. Am executat un canal de scurgere şi preluare a apelor pluviale pe lângă terasamentul mocăniţei. La intersecţia cu străzile s-au executat patru podeţe. Am asfaltat linia Biserică-familia Popescu - Cimitir. Am amenajat ca drum de centură, cu acces în grădini, fostul terasament al mocăniţei. În această lună se va definitiva licitaţia proiectului “Drumuri de luncă, 5,8 km, pe Măsura 125”, cu fonduri externe.
Rep.: Cum stau cetăţenii din acest sat la capitolul utilităţi şi servicii?
A.P.: Am asigurat satul cu alimentare apă potabilă. Am făcut un proiect, care a fost admis la finanţare pentru canalizare apă menajeră pe Băleşti, Linia II Băleşti şi Tămăşeşti. Am asigurat cu orar săptămânal serviciul de salubrizare. În ultima vineri din lună se adună cu remorca resturi de faianţă, cioburi, cărămizi, fier, etc. S-a modernizat iluminatul public. Am realizat şi iluminat ornamental de sărbătorile de iarnă. Am cosit iarba pe DN67. Am asigurat oameni pentru igienizarea cimitirului şi am sprijinit cu agregate pentru construcţia gardului la cimitir.
Rep.: Ce alte lucrări au fost efectuate în acest sat?
A.P: Am construit şi montat 15 staţii Maxi Taxi. S-a realizat un mini parc în faţa primăriei care acum este frecventat foarte mult de doamne cu copii mici, numai că invidioşii nu recunosc că este benefic pentru comunitate. Am reabilitat Căminul Cultural. Am reabilitat şi Şcoala Gimnazială Băleşti, am asigurat încălzire pe gaze, grup sanitar în interior şi altele. Am construit iar toate sobele la şcoli şi grădiniţe. Am montat două firme luminoase la intrare şi ieşire din comună. Am o strategie de dezvoltare durabilă, nu lucrăm haotic. Accept criticile, aştept opiniile şi alte propuneri.