„Primarul ne terorizează”. Salariaţi pedepsiţi că au vorbit cu presa

Tensiunile continuă la Primăria Albeni. Aproape o treime din angajaţi se află în concedii medicale sau de odihnă, iar alţi salariaţi au primit dispoziţie să sape şanţuri prin comună. „Ne-a condamnat primarul la muncă silnică”, ne-au spus oamenii. După ce s-au plâns jurnaliştilor, instalatorii trimişi la săpat rămân cu sarcini grele.

Din cei 17 angajaţi de la Primăria Albeni, şapte se află în concediu medical sau de odihnă de aproape trei luni. Când se întorc din „medical”, solicită concediu de odihnă. Este modul prin care salariaţii protestează din cauza faptului că nu se înţeleg sub nicio formă cu primarul Stan, despre care spun că îi terorizează la locul de muncă. „Pur şi simplu ne terorizează! De ce credeţi că avem atâţia colegi în concedii medicale sau de odihnă? Oamenii nu mai rezistă şi preferă să stea acasă. Mulţi vor pleca de tot. Nu avem contabil, nu avem jurist, nu mai e nimeni pe acolo. Mai e puţin şi rămâne domnul primar singur prin birouri”, a spus unul dintre angajaţi.

Unii salariaţi au adus documente medicale chiar de la Psihiatrie, susţinând că sunt stresaţi peste măsură la locul de muncă şi s-au îmbolnăvit din cauza edilului. „Ţipă la toată lumea prin primărie. Nimeni nu se înţelege cu dumnealui”, a mai spus un alt salariat. În plus, se plâng alţi oameni, edilul semnează dispoziţii la limita legii. Câţiva instalatori care lucrau până acum la sistemul de alimentare cu apă s-au trezit peste noapte că trebuie doar să sape şanţuri. „Urmăreşte să ne dea afară ori vrea să ne terorizeze până plecăm singuri. Ne-a pus de patru luni să săpăm şanţuri, cu târnăcopul, iar buldoexcavatorul stă în curtea primăriei şi nu face nimic. Nici să ne ascuţim sculele nu ne lasă. Pur şi simplu ne spune să ieşim din primărie, să mergem la şanţuri. Ne-a condamnat la muncă silnică aici”, s-a plâns un alt muncitor.

După faptă şi.... răsplată

Pentru că au vorbit cu presa, cei doi instalatori au primit noi dispoziţii de la edil. Unuia dintre cei doi, primarul Ionuţ Stan i-a transmis să meargă să lucreze chiar la un şanţ, în satul Mirosloveni, lângă o fosă care era deversată. Într-un miros îngrozitor, omul a fost nevoit să sape şanţuri în continuare. I s-a transmis că este „răsplata” faptului că a discutat cu presa. Nici colegul său nu a scăpat de munca grea, în ciuda calificării pentru care a fost angajat la Primăria Albeni de ani buni. El a continuat să sape şanţuri, prin piatră, în Câmpu Mare, pe un vânt extrem.

 „Nu vor să muncească”

Primarul spune însă că salariaţii îi fac zile grele. „Am foarte mulţi oameni care nu vor să muncească. M-am trezit cu cereri peste cereri de concedii medicale, de odihnă. Nu pot să eliberez niciun fel de document oamenilor din comună pentru că nu are cine, nu am pe nimeni acolo. Nu am contabil, pentru că este în concediu medical, dar poate să meargă la emisiuni. Am dat unei angajate de la Registrul Agricol dispoziţie să meargă la casierie. Aceşti oameni nu fac decât să încerce să-mi blocheze mie activitatea. Sunt oameni care nu sunt obişnuiţi să muncească şi acum se comportă aşa ca să mă blocheze pe mine, să se răzbune pe mine. Mulţi dintre ei sunt sfătuiţi de anumiţi consilieri locali să mă atace”, s-a apărat primarul Ionuţ Stan.

 SESIZĂRI

Zeci de sesizări şi petiţii au ajuns pe adresa Prefecturii Gorj. „Au venit foarte multe sesizări de la angajaţii Primăriei Albeni. Avem sesizări de la cetăţeni din comună. Nu este deloc normal ce se întâmplă acolo. Am discutat cu instituţiile abilitate, să se facă verificări acolo asupra modului în care se desfăşoară activitatea primăriei şi, dacă se impune, voi mai trimite şi eu, încă o dată, Corpul de Control, pentru că lucrurile trebuie să intre pe un făgaş normal”, a transmis prefectul Ciprian Florescu.

Vizualizări: 2,836

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: