Primarul de care Târgu Jiu are nevoie
Marcel Romanescu are un an şi ceva de când este primar la Târgu Jiu. Timpul trece, oraşul nu are nicio strategie de dezvoltare, dar nici micile probleme administrative nu sunt rezolvate aşa cum ar trebui. Să vă dau două exemple. Lângă redacţia Pandurul este o parcare de reşedinţă. La scările blocului vecin au fost lipite anunţuri în care localnicii erau informaţi că într-o anumită zi trebuie să îşi ia maşinile din parcare, pentru că vor fi refăcute marcajele. Şi-au luat oamenii maşinile, nu a venit nimeni. A doua zi nimeni. A treia zi nimeni. În a patra zi a făcut cineva scandal la primărie. În a cincia zi au venit doi oameni cu un utilaj, pe la ora 10.00, a tras două dungi pe asfalt şi s-a stricat maşinăria. A venit weekend-ul, astfel că problema a fost rezolvată abia luni, când dungile au fost trasate printre maşinile parcate.
Al doilea exemplu este legat de o creşă din Târgu Jiu. Iulie a fost lună de vacanţă, copiii au fost trimişi acasă, pentru a se face lucrările anuale de întreţinere. Nu a făcut nimeni nimic timp de o lună. Luni, 6 august, copiii au revenit la creşă şi, ce să vezi, luni, 6 august, au venit şi constructorii. Au tăiat caloriferele, au făcut vraişte pe acolo, astfel că părinţii şi-au luat copiii acasă şi caută soluţii pentru următoarea lună, când trebuie să ţină copiii tot acasă. Cei mai mulţi au serviciu, şi-au terminat deja concediile, unii sunt chiar disperaţi.
Înţeleg că primarul Marcel Romanescu este sabotat de oamenii din subordine. Nu ştiu dacă este aşa. Ştiu sigur că mulţi dintre oamenii din subordinea lui îşi bat joc de cetăţeni, iar Romanescu află multe dintre probleme cu întârziere, iar atunci când le află nu ia măsuri cu cei care le-au provocat. Că nu poate, că nu ştie, că nu vrea, prea puţin contează. Omul afectat nu stă să îşi pună atâtea întrebări, vede doar că lucrurile merg mai prost decât înainte.
Nici fostul primar Florin Cârciumaru nu a avut o viziune pentru oraş. Dar măcar a ştiut să rezolve micile probleme cu care ne confruntăm cu toţii zi de zi. Îmi aduc aminte că au fost zeci de situaţii în care am semnalat o situaţie, iar până a doua zi, când apărea ziarul, aceasta era rezolvată. Să vă dau un exemplu. La un moment dat, primăria amplasase ilegal o operă realizată la tabăra de sculptură pe un teren dintre două blocuri, pe care îl câştigase un cetăţean în instanţă. Până a doua zi, când a apărut ziarul pe piaţă, nu doar că dispăruse sculptura de acolo, dar erau puse panseluţe şi gazon. Cine a citit în ziar că acolo este o sculptură amplasată ilegal a crezut că batem câmpii.
Primarul de care Târgu Jiu are nevoie nu este nici Marcel Romanescu, nici Florin Cârciumaru. Oraşul are nevoie de un primar cu viziune, cu idei, capabil să facă strategii, dar să coordoneze şi rezolvarea treburilor mărunte. Nu am identificat un astfel de om în clasa politică, dar cine ştie, poate că partidele îşi vor deschide porţile şi vom avea ce să votăm în 2020.