Primarul care a scăpat în instanță de carantină. „Un scenariu politic”
Primarul comunei Aninoasa, Ilie Petroi, a fost obligat de autorități să intre, pentru a doua oară, în carantină, după ce un funcționar a fost depistat cu Covid-19. Primarul a dat în judecată Direcția de Sănătate Publică Gorj, considerând măsura carantinării „nelegală” și „netemeinică”. Primarul a avut câștig de cauză, decizia instanței fiind executorie.
Ilie Petroi a explicat că nu înțelege de ce este obligat să stea acasă, în izolare, până aproape de finalul campaniei electorale, în condițiile în care a respectat toate măsurile igienico-sanitare. În plus, primarul a susținut că biroul său este amenajat astfel încât persoanele cu care interacționează să fie la 2 metri distanță, iar biroul este dezinfectat după fiecare întâlnire cu subalternii sau cetățenii.
De asemenea, Petroi spune că, în prima fază, reprezentanții DSP i-au comunicat că poate să-și continue activitatea la birou, nefiind contact direct al salariatului infectat. Ulterior, pe 14 septembrie, DSP i-a transmis telefonic să părăsească primăria și să se autoizoleze la domiciliu, împreună cu familia.
Carantinat... retroactiv!
Interesant este că decizia DSP Gorj este dată în 13 septembrie, dar „cu efecte începând cu data de 10 septembrie” (!!!) Primarul a fost însă sunat abia pe 14 septembrie, iar în tot acest timp a fost la serviciu.
Ilie Petroi a răbufnit, considerând că este vorba despre un complot la adresa sa. În acțiunea formulată în instanță, Petroi a vorbit despre „un scenariu politic”, cu scopul de a-l împiedica să-și desfășoare campania electorală în bune condiții. Carantina urma să se încheie cu două zile înainte de finalizarea campaniei electorale.
Martorii aduși în instanță de primar au confirmat că angajatul cu Covid a stat la distanță față de primar și a părăsit biroul acestuia după cel mult 10-15 minute. În plus, salariatul cu pricina se află în conflict deschis cu primarul Petroi, după ce acesta nu i-a aprobat un transfer la APIA.
În aceste condiții, Judecătoria Târgu Cărbunești a stabilit că primarul nu se află în categoria contactului direct, așa cum este definit de lege.
„Admite cererea având ca obiect «contestare măsură carantină», formulată de petentul Petroi Ilie, în contradictoriu cu intimata Direcția de Sănătate a Județului Gorj. Dispune anularea Deciziei de confirmare sau infirmare a carantinării din data de 13.09.2020, emisă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Gorj. Dispune încetarea măsurii carantinei, la adresa din comuna Aninoasa, sat Sterpoaia (...), instituită asupra petentului de către intimată începând cu data pronunțării petentei”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Cărbunești, din 17 septembrie.
Deși decizia instanței poate fi atacată cu apel în termen de 2 zile de la comunicare, aceasta este executorie, așa că primarul poate ieși din carantină.