Încă 30 de zile de arest pentru fiul judecătoarei din Novaci
Mihai Dafinescu, tânărul de 25 de ani din orașul gorjean Novaci, care în luna august a lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul faptei, a primit încă 30 de zile de arest preventiv. Femeia de 52 de ani a murit atunci sub ochii fiului ei de 16 ani, care a rămas acum în grija unui unchi, tatăl lui murind și el acum câțiva ani.
Dosarul a fost preluat de Parchetul General, Dafinescu fiind fiul unei judecătoare. Acesta a mai fost implicat în scandaluri din care a scăpat.
“În temeiul art.234 şi urm. C.pr.pen., admite propunerea de prelungire a duratei arestării preventive privind pe inculpatul Dafinescu Mihai, propunere formulată de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie în d.u.p. nr.147/P/2020. Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Dafinescu Mihai pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 20.09.2020 până la data de 19.10.2020, inclusiv. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, ca nefondată”, a stabilit pe 12 septembrie Judecătoria Sectorului 5, decizie deja contestată de Mihai Dafinescu.
Narcis Nădrag, avocatul familiei victimei, crede că tânărul inculpat va mai sta mult în arest preventiv. “Este în arestul Capitalei, fiind preluat dosarul de Parchetul General. Sâmbătă a fost prelungită de către Judecătoria Sectorului 5 măsura arestului preventiv cu 30 de zile, la cererea Parchetului General. Urmează să se judece contestația inculpatului, dar noi avem certitudinea că, indiferent unde s-ar judeca acest dosar, măsura preventivă va ține până la rămânerea definitivă a sentinței, pentru că nu poți să lași nici sub măsura controlului judiciar, nici sub măsura arestului la domiciliu un astfel de individ, care reprezintă efectiv un pericol”, a spus avocatul la Târgu Jiu TV.
Reamintim că accidentul a avut loc într-o seară, la ora 22.00, iar tânărul a stat ascuns până dimineața în casa mamei sale. Pentru că mama este judecătoare, polițiștii au stat la poartă, ei neavând dreptul să intre fără avizul CSM în casa unui magistrat. Dimineața, când s-a predat, tânărul avea alcoolemia aproape de zero. (A.A.)