Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Primarul Bucurescu reabilitează şcoala din zona mlăştinoasă

Comuna Slivileşti se dezvoltă cu bani de la bugetul local. Anul acesta au fost finalizate o serie de investiţii, iar altele sunt în curs de execuţie. Valoarea lucrărilor realizate în 2013 este de peste 20 de miliarde de lei vechi. Sorin Bucurescu, primarul din comuna Slivileşti, se gândeşte de pe acum la proiecte pentru anul viitor. Prioritate are şcoala primară din satul Strâmtu care este amplasată într-o zonă mlăştinoasă, iar zidurile sunt pline de igrasie.

Autorităţile locale din comuna Slivileşti au reuşit să se descurce şi în timp de criză. Au dovedit acest lucru şi în 2013, an care s-a dovedit a fi unul „zgârcit“ cu primăriile. Chiar şi aşa, în comuna Slivileşti s-au făcut investiţii, însă cu bani de la bugetul local. Valoarea lucrărilor depăşeşte suma de 20 de miliarde de lei vechi. „Anul acesta am terminat asfaltarea drumului comunal Costeni-Şiacu pe o distanţă de 1,3 kilometri. Am realizat și rigole betonate pe ambele părţi. Aceste drum nu a fost reabilitat niciodată și deserveşte aproximativ 150 de familii. Valoarea investiţiei este de aproximativ 10 miliarde de lei vechi. Am mai făcut și pictura bisericii din satul Şiacu şi a costat în jur de 2 miliarde de lei vechi. Am finalizat podul de la Sura care a costat 4 miliarde de lei vechi. Acum avem în derulare un proiect pentru asfaltare drumului din satul Strâmtu, ce face legătura cu localitatea Samarinești a cărui valoare este de 7 miliarde de lei vechi. Toate aceste investiții sunt suportate din Bugetul Local“, a precizat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivilești.

Priorităţi în 2014

Primarul din comuna Slivilești se gândeşte de pe acum la investițiile pe care vrea să le realizeze în 2014, care cel mai probabil vor fi făcute tot cu bani din bugetul local. Pe lângă lucrările mici care se vor face, prioritate pe lista de investiții are Școala Primară din satul Strâmtu. Pentru că nu a reuşit să obţină fonduri de la Ministerul Educaţiei, edilul nu vrea să-i mai lase pe copii să înveţe într-o şcoală cu pereţii plin de igrasie. „Anul viitor vreau să fac un pod într-un sat, să cumpăr o autoutilitară pentru salubrizare şi să fac reparaţii la bisericile din Miculeşti şi Tehomir. Prioritate are şcoala de la Strâmtu care a fost făcută într-o zonă mlăştinoasă. Aici tot timpul bălteşte apa, iar pereţii sunt plini de igrasie. S-au făcut nici lucrări de reparaţii la fiecare început de an şcolar, însă copiii nu mai pot sta în condiţiile astea. Oricând se pot îmbolnăvii. Trebuie să luăm măsuri. În clase miroase numai a igrasie“, a mai precizat primarul din comuna Slivileşti.

Vizualizări: 264

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: