Primăriile termină banii. “Abia am găsit bani de salarii”
Se apropie finalul de an, vin şi problemele privind bugetele primăriilor din Gorj. Deja, unii edili spun că abia strâng bani de salarii. Au luat bani de la alte investiţii ca să fie suficienţi pentru salarii angajaţilor şi pentru a plăti însoţitorii persoanelor cu handicap.
La Primăria Stoina, edilul spune că luna trecută abia a făcut rost de bani pentru funcţionari. “Situaţia e destul de greoaie în ce priveşte bugetul. Întâmpinăm probleme. Luna trecută ne găsise aproape fără bani pentru salarii. Nu am avut bani în totalitate pentru salarii, având însoţitori pentru persoanele cu handicap foarte mulţi faţă de anii anteriori şi acolo trebuie să anticipăm mare parte din bani. Ne-am găsit într-o situaţie destul de groaie”, a spus primarul din Stoina, într-un interviu la Radio Infinit.
Ca să facă rost de bani de salarii, edilul a mutat sume de la alte capitole din bugetul primăriei. Va solicita şi unor firme către care are bani de dat să amâne datoriile. „Am tăiat banii de peste tot, de la culte, de peste tot pe unde am avut prevederi bugetare, ca să ne lungim cu salariile în primul rând. Probabil vor fi şi societăţi care vor primi amânarea plăţilor dacă primim clemenţa dumnealor pentru că e greu”, a mai spus primarul Laurenţiu Anghel.