Primarii Todea şi Mihuţescu, somaţi să rezolve problema zonei Rânca
Zeci de consilieri judeţeni au făcut ieri o excursie la Rânca, în încercarea de a-i convinge pe primarii din Novaci şi Baia de Fier să rezolve blocajul creat în zonă. Cei doi primari îşi dispută câteva sute de hectare de teren, fiecare considerând că terenul aparţine localităţii sale. Autorităţile judeţene nu sunt în stare să rezolve problema de mai bine de zece ani, ceea ce blochează investiţiile în zonă. Noul telescaun nu poate fi recepţionat din această cauză, iar milioanele de euro investite se pierd dacă nu se găseşte o soluţie. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi ceilalţi consilieri au dat termen primarilor ca în termen de câteva săptămâni să soluţioneze o problemă care trenează de câţiva ani. Cum? Nu se ştie încă.
Problema Rânca nu mai suportă amânare, dat fiind că lucrările privind staţia de epurare a apei şi telescaunul au fost finalizate, dar nu au fost recepţionate, pentru că primarii din Novaci şi Baia de Fier nu cad de acord.
Consilierii judeţeni au fost ieri la Rânca pentru a afla dacă există soluţii. Timp de două ore consilierii judeţeni cu cele două administraţii locale, Novaci şi Baia de Fier, care-şi dispută staţiunea, au încercat să stabilească nişte termene pentru recepţionarea celor două mari lucrări din zona montană, finalizate din anul 2010, staţia de epurare, canalizarea şi transportul pe cablu. Primarii Pantelimon Todea şi Constantin Mihuţescu au primit termen ca până la finalul lunii să găsească soluţii pentru recepţionarea lucrării şi pentru găsirea unui operator pentru exploatarea sa, cel mai probabil Serviciul Salvamont.
Soluţia este una politică
Ion Călinoiu încearcă să forţeze nota şi le-a dat primarilor termene clare, dar nimeni nu a înţeles cum vor fi acestea respectate, dacă Todea şi Mihuţescu nu cad la pace. „Întrebarea mea este... de ce să cred eu acum că ce n-au rezolvat în timp de zece ani rezolvă acum până pe 15 iulie? Înseamnă că au deja soluţiile convenite sau nu le au?“, a întrebat Ionel Manţog, care a dat astfel tonul şi altor întrebări similare.
Ion Călinoiu a spus că pârtia şi telescaunul ar putea fi administrate de Serviciul Salvamont Gorj, subordonat Consiliului Judeţean. După doua ore în care Ion Călinoiu a încercat sa fie un fel de sol de pace, el a declarat ca in perioada următoare va începe demersurile necesare ca Serviciul Salvamont Gorj, sa obţină avizele necesare pentru a putea prelua telescaunul din Ranca, investiţie de peste trei milioane de euro, bani europeni. „În ceea ce priveşte utilizarea, exploatarea serviciilor, de folosire a domeniului schiabil... nu vor fi probleme. S-a şi sugerat, Salvamontul ca organism neutru să execute acest lucru fără probleme. O să specializăm oamenii în domeniul acesta de a obţine avizele de la ISCIR“, a spus Călinoiu.
Ionel Manţog este de părere că primarii pot fi obligaţi prin pârghii politice să ajungă la o înţelegere: „Primarii trebuie să lase orgoliile şi să găsească soluţii, dacă nu vor, să fie obligaţi. Trebuie să înţeleagă că Rânca este o zonă de interes naţional şi nu au dreptul să blocheze dezvoltarea acesteia. Guvernul ar trebui să nu mai aprobe fonduri dacă nu cad la pace”.
Staţiunea, condusă de o asociaţie
Călinoiu a mai spus că până la sfârşitul anului Rânca va fi declarată staţiune turistică. “Vom face toate demersurile ca Rânca să fie declarată staţiune până la sfârşitul anului întrucât cele două mari investiţii realizate din zonă se află în fază de recepţie. Este vorba despre lucrările privind telescaunul şi canalizarea. Se intenţionează ca staţiunea Rânca să fie administrată de o asociaţie formată din reprezentanţii Consiliului Local Novaci, ai Consiliului Local Baia de Fier şi credem că şi noi, Consiliul Judeţean, vom fi incluşi în ea”, a mai precizat Călinoiu.
„Nu vreau să intru în polemică pe problema Rânca, nici cu Călinoiu, nici cu altcineva, pentru că asta este o problemă care trebuie rezolvată, nu trebuie puse noi piedici în dezvoltarea zonei”.
Ionel Manţog, consilier judeţean