Mircea Radu vine în Gorj să caute fete frumoase

Mircea Radu va prezenta la Antena 1 un nou reality show, intitulat „IE, Românie“. Prima ediție a emisiunii va fi filmată în luna februarie în Gorj, în localitățile Tismana, Peștișani și Runcu. La preselecții sunt așteptate fetele mândre din zonă, dar și persoanele care au un talent.

„IE, Românie“ va debuta sub forma unei aventuri rurale, în care vedetele se vor întrece pentru a descoperi cele mai autentice şi interesante talente din ţara noastră, dar şi cele mai frumoase fete.

„IE, Românie“ este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone, ale regiunilor istorice cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie ţara. Fiecare dintre ediţii, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitaţi speciali, două vedete, ce vor bate colţurile României la pas, în căutarea de fete frumoase şi oameni talentaţi. 

După etapa de preselecţii şi cea a probelor practice, concurenţii aleşi vor fi nevoiţi să demonstreze că pot menţine tradiţia vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câştigătorii vor fi desemnaţi de juriul show-ului, care va decide care dintre prestaţiile concurenţilor merită să fie premiate.

Premii importante sunt puse în joc la această emisiune. Marele premiu este de 20.000 de euro, acordat la finalul sezonului, după o bătălie între toate regiunile țării. Vor mai fi premii de 1.500 de lei, date pe loc de un juriu celor mai talentați concurenți, dar și un premiu de 5.000 de lei, dat celei mai mândre fete din zonă.

Fetele mândre din fiecare zonă a țării vor concura la finalul sezonului pentru marele premiu de 20.000 de euro.

Vizualizări: 6,028

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: