Primarii din Gorj, instruiți pentru alegeri
Primarii din județul Gorj vor fi instruiți cu privire la campania electorală ce se apropie cu pași repezi. Astfel, toți edilii vor primi sarcinile și atribuțiile ce le revin pentru ca scrutinul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Primarii nu vor merge fizic la Prefectura Gorj, ci vor participa la aceste instruiri prin intermediul unei video-conferințe, spune purtătorul de cuvânt al Palatului Administrativ, Corina Belteu.
”O etapă importantă în programul privind pregătirea alegerilor din septembrie o reprezintă instruirea primarilor și secretarilor din Gorj. Astăzi va avea loc această instruire. De această dată, instruirea va fi în sistem video-conferință pentru a se evita aglomerarea în sala de ședințe. Vor fi prezenți, să sperăm, toți primarii. Vor primi sarcinile și atribuțiile ce le revin”, a spus Corina Belteu.
La Biroul Electoral Județean, până în prezent, niciun partid nu și-a depus candidatura. Termenul limită este data de 18 august.