Primăria şi şcoala, „mutate” în domeniul privat. Primar: Nu e legal!

Situaţie încurcată în comuna gorjeană Muşeteşti. Autorităţile locale vor să modernizeze cele mai importante clădiri din localitate, dar nu pot. Motivul? Primăria, dispensarul, o şcoală şi alte construcţii de utilitate publică au fost trecute în domeniul privat al comunei, situaţie ce ar permite închirierea sau vânzarea lor. Primarul Cosmin Băban a sesizat deja autorităţile judeţene.

Primarul Cosmin Băban a descoperit că cele mai importante clădiri din localitate au fost trecute, în urmă cu mulţi ani, din domeniul public al comunei, în domeniul privat. Drept urmare, Prefectura Gorj a cerut Consiliului Local Muşeteşti, în instanţă, anularea hotărârii buclucaşe. „Nu este legal ca primăria să fie trecută în domeniul privat. Nu ştiu ce s-a făcut, cum s-a făcut. Am găsit nişte hotărâri date în urmă şi nu sunt de acord cu ele. Am sesizat Prefectura, pentru că am găsit trei hotărâri prin care se anulează un dispensar, căminul cultural, sediul primăriei, un bloc de locuinţe, o şcoală. Sunt hotărâri din 2004, 2003, 2012. Nu sunt de acord ca o instituţie a statului să fie în domeniul privat”, a declarat Cosmin Băban, primarul din Muşeteşti.

Primarul a descoperit aceste lucruri în momentul în care a vrut să facă un proiect pe care să-l depună spre finanţare pe fonduri europene. Cosmin Băban crede că aceste hotărâri au fost date cu scop precis, acela de a fi înstrăinate clădirile. „Cum să fie dispensarul comunal în domeniul privat? Sau şcoala unde învaţă elevii. Să vedem dacă au fost trecute conform legislaţiei în vigoare. Nu e tardiv. Dacă nu a sesizat nimeni atunci... Este o chestiune de nulitate absolută. Nu găsesc referatele, poate nu există. Un interes a existat probabil, pentru că mai am acum o speţă, pe dispensar, o acţiune în instanţă făcută de un concetăţean, care spune că dispensarul este al lui. Probabil, oamenii de aceea l-au trecut în domeniul privat. I-au dat şi adeverinţă, că e proprietar”, a mai spus primarul din Muşeteşti.

Fost primar: Nu îmi amintesc!

Fostul primar de la Muşeteşti, Ion Ciobea, crede că nu trebuie găsiţi vinovaţi în acest caz. Ciobea a fost viceprimar din 2004, iar din 2008 până în 2016 a fost primar. „Nu îmi amintesc problemele astea, cred că nici secretarul nu mai ştie. Decât să dezgropăm morţii, mai bine să actualizăm problema. Să le anuleze, să le treacă în domeniul public, are Consiliu. Eu aşa văd. Decât să cercetăm noi ce au făcut alţii acum 10-15 ani, mai bine să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei. Eu am făcut investiţii la clădirile acestea, cu fonduri de la bugetul local. Acoperişul la primărie a fost schimbat”, a comentat Ion Ciobea.

Vizualizări: 1,657

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: