Primar, viceprimar şi trei afacerişti în cătuşe
Primarul Gheorghe Păsărin din Bîlteni, viceprimarul Dumitru Oprea, dar şi trei oameni de afaceri din Gorj au fost reţinuţi pentru o evaziune fiscală de 2,8 milioane de lei. Reţinerea a fost dispusă de procurorul Emil Moţa de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Reţinerea conducerii unei primării este o premieră în Gorj şi nu se ştie cine va conduce astăzi primăria din Bîlteni.
Primarul şi viceprimarul din Bîlteni au fost audiaţi în luna mai, atunci când au avut loc descinderi la biserică, primărie, la casa primarului şi a fiicei sale, dar şi în alte locaţii. Atunci, primarul Gheorghe Păsărin şi Dumitru Oprea au fost duşi cu duba la audieri la Târgu Jiu, fiind puşi să explice afacerile pe care le-au avut cu primăria înainte şi după ce au fost puşi pe funcţii.
Firma primarului, Solaris SRL, executa lucrări de modernizare a bisericii din Peşteana din 2011, dinainte de a fi primar, iar alocările de fonduri au continuat şi după ce Păsărin a câştigat alegerile. Primarul Gheorghe Păsărin susţinea atunci că nu a comis nicio ilegalitate şi era supărat că presa scrisese despre o eventuală reţinere a sa, concretizată acum. „Nu e nicio problemă, mai ales că a fost un contract semnat înainte de a fi eu primar, iar în momentul în care am primit mandatul de la Primărie lucrările erau executate în proporţie de 80%. Au fost lucrări în valoare de 400.000 de lei. Cealaltă firmă care a continuat lucrările este firma nepotului soţiei mele, iar lucrările pe care le-a avut au fost de vreo 40.000 de lei”, a explicat atunci primarul Păsărin. Reţinuţi au fost şi trei administratori de firme din Dăneşti şi Bîlteni.
Reţinerea primarului şi viceprimarului este o premieră în Gorj, astfel că în acest moment Primăria Bîlteni a rămas fără conducere. Prefectura Gorj va lămuri cum va continua activitatea la primăria Bîlteni.