Hotelul conectat ilegal la reţeaua de apă, debranşat
Hotelul Asia din Târgu Jiu, branşat ilegal la reţeaua de apă şi canalizare a Aparegio, a fost debranşat joi dimineaţă. Hotelul a fost depistat că funcţiona fără a avea contor care să înregistreze consumul de apă. Scandalul vine după ce presa a relatat că locatarii unui cartier de vile de lux consumă de ani buni apă fără să plătească. Situaţia este cu atât mai penibilă cu cât periodic sunt debranşate, din cauza facturilor restante, familii cu 3-4 copii şi fără venituri. În momentul de faţă, mai multe familii din zonele CAM şi Debarcader sunt nevoite să care apă cu găleţile de la cişmele pentru că nu au avut bani să-şi plătească datoriile la Aparegio.
Hotelul omului de afaceri Ionuţ Budilică a rămas fără apă potabilă, de ieri dimineaţă. Angajaţii Aparegio au venit cu un detector pentru a depista conducta şi cu un excavator pentru a ajunge la aceasta. Debranşarea a fost efectuată după ce s-a constatat că apa folosită de hotel nu era contorizată. Potrivit conducerii Aparegio, administratorii trebuie să facă plăţi din urmă. „Din moment ce nu aveau contract cu Aparegio, branşarea s-a făcut ilegal. Vor trebui să plătească banii din urmă. Avem un consum dat de pauşal, 6,3 mc/persoană/lună care se înmulţeşte cu numărul de persoane. Hotelul Asia este un caz aparte pentru noi, nu ne-am mai lovit de o asemenea situaţie şi trebuie să găsim o soluţie pentru a recupera banii. Probabil, vom lua în calcul numărul de turişti”, a declarat Traian Pătrăşcoiu, directorul Aparegio.
Branşările ilegale depistate de Aparegio devin mai interesante de la o zi la alta, însă cazurile prezentate sunt foarte penibile întrucât bogătaşii oraşului au folosit ani de zile apă fără să plătească, iar nevoiaşii, familii fără venituri şi cu mulţi copii minori, au fost debranşaţi din cauză că n-au avut bani să achite facturi de câteva sute de lei. În momentul de faţă, zeci de apartamente din zonele CAM şi Debarcader au fost debranşate de la reţeaua de apă din cauza facturilor restante. „La ora actuală, avem debranşate multe asociaţii de proprietari din zonele CAM şi Debarcader din cauză că au datorii mari către Aparegio. Vrem să-i facem pe oameni să înţeleagă că nu-i uşor să trăieşti în comun, avem nişte obligaţii pe care trebuie să le respectăm toţi: şi cei cu hotelul, şi cei cu vile, şi cei cu garsoniere de la bloc”, a precizat Traian Pătrăşcoiu.