Primar: Se lucrează încetinel, să-i ia naibii de constructori!

“Se lucrează încetinel, să-i ia naibii de constructori!” E supărarea unui primar din Gorj care se uită cum lucrările din comună merg cu încetinitorul. Firmele nu mai găsesc muncitori și lucrările sunt tărăgănate. 

Primarul Ion Bîrcă, din Turburea, spune că firmele nu mai găsesc nici zugravi și lipsa de personal din domeniul construcțiilor afectează toate lucrările din comună ca un bumerang. „Se lucrează, să-i ia naibii de constructori! Vin, licitează lucrările, pe urmă își deschid în mai multe părți și lasă doi, trei oameni aici pentru că ăștia suntem. Plătesc bine de tot societățile, dar nu se găsesc zugravi, zidari. Școlile profesionale le-am cam închis. Noi vrem copii doar ingineri și șefi”, a declarat primarul din Turburea, Ion Bîrcă, într-un interviu la Radio Infinit.

În comună, sunt proiectate două parcuri fotovoltaice. Unul privat, unul al primăriei. Lucrările sunt anevoioase pe ambele șantiere. „La parcul fotovoltaic, a venit și a depus documentația pentru autorizație, dar nu s-a mai mișcat nimic. Și noi, primăria, avem să punem panouri unde vom servi sala de sport și primăria. Și la noi tot încet merge treaba. Mai am doi kilometri de asfalt și la canalizare tot doi kilometri. Tot așa, merg greu lucrările”, a mai spus Bîrcă.

Nu este singura localitate unde sunt probleme din cauza constructorilor. Firme neserioase au lăsat în aer lucrări de investiții în alte localități. În Bălănești, de exemplu, de mulți ani se chinuiește primăria să termine o sală de sport cu bani de la Compania Națională de Investiții. Elevii fac orele de educație fizică tot afară pentru că societatea care a câștigat contractul de lucrări a abandonat șantierul înainte să termine investiția. De doi ani trebuia să fie gata sala de sport cu 100 de locuri.

Vizualizări: 3,586

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: