Primar din Gorj: Ajunserăm să-l lăudăm pe Iohannis!
Ajunserăm în situația de a-l lăuda pe Klaus Iohannis! Afirmația îi aparține unui primar liberal cu ștate vechi, din județul Gorj, care crede că decizia de a anula alegerile prezidențiale a fost una înțeleaptă și a salvat România.
E părerea primarului Liviu Cotojman, care spune că președintele Iohannis își încheia mandatul cu o imagine șifonată, dar a reușit să-și mai spele această imagine luând decizia anulării alegerilor prezidențiale după semnalele că „interese meschine au căutat să preia puterea”.
„Anticipam că trebuie să se întâmple ceva, dar nu mai vedeam momentul oportun. Iată că Klaus Iohannis, unul dintre președinții României care termina mandatul cu cea mai șifonată imagine, reușește să intre încet, încet în sufletul majorității românilor prin această decizie înțeleaptă, pornind de la convocarea CSAT și de a pune la dispoziția CCR toate notele de informare care scoteau în evidență vicierea primului tur al alegerilor prezidențiale. E o decizie care aduce siguranță și dă posibilitatea României să evolueze pe acest culoar pro european și pro NATO. Ajunserăm în situația să-l lăudăm efectiv pe Klaus Iohannis pentru că e o certitudine. A scris o filă de istorie și bănuiesc că va fi iubit de o parte din români pentru că a salvat România din această situație ingrată”, a declarat primarul Liviu Cotojman, într-un interviu la Radio Infinit.
„Se pare că cineva a avut interese meschine, interese de a prelua puterea în modul acesta obscur. Sperăm ca instituțiile statului să dezarmeze astfel de acțiuni, iar poporul nostru să fie în siguranță”, a mai punctat edilul din Roșia de Amaradia.
Edilul a comentat și negocierile care se poartă pe scena politică din București. El le-ar recomanda colegilor din PNL să nu se alieze iar cu PSD pentru că „ne-am mai ars o dată, iar PSD joacă șmecherește”. Cotojman crede că partidul său ar face mai bine dacă ar rămâne în opoziție dacă nu obține funcția de premier în urma negocierilor cu social-democrații.