Primar: „Am asfaltat toată comuna într-un mandat”
Primarul comunei gorjene Ionești se laudă cu realizări impresionante: a preluat o comună îngropată în noroi și datorii, iar după doar un mandat, toate drumurile sătești și comunale sunt asfaltate, iar primăria nu mai are nicio datorie. Sorin Lambu consideră că această realizare este un record național.
„Când am venit la primărie, acum patru ani, nu era niciun centimetru de asfalt turnat. Drumurile erau dezastruoase, pline de gropi și noroi de nedescris. Am reușit, într-un singur mandat, să asfaltez toate drumurile sătești și comunale. Cred că este un record național, pentru că sunt sigur că niciun primar din Gorj sau din țară nu a reușit o astfel de performanță într-un timp atât de scurt. De exemplu, cel mai bun primar din Gorj a terminat asfaltările în două-trei mandate. Am modernizat 7 kilometri de drumuri, iar investiția a fost de aproximativ 7.000.000 de lei. Finanțarea a venit prin programul ‘Anghel Saligny’. Mai avem câteva ulițe de asfaltat, și cred că până la Paște vom finaliza totul”, a declarat Sorin Lambu.
Primarul se mândrește și cu faptul că primăria pe care o conduce este fără datorii: „Când am preluat mandatul, situația financiară era critică, cu datorii uriașe. Am fost chibzuit și am reușit să le achităm. Suntem singura primărie din Gorj cu zero datorii și zero arierate. Avem cofinanțările asigurate și nu ne văităm că nu avem bani”, a adăugat edilul din Ionești.