Primar: A fost ordin să fie întrerupte lucrările la primăriile PSD

Un primar din Gorj își strigă nemulțumirea despre felul în care Partidul Național Liberal face politică. Victor Geogia susține că a fost ordin de la împărăție ca în timpul campaniei să fie întrerupte toate lucrările în comune cu primari PSD, iar constructorii au fost redirecționați să finalizeze investiții în comunele cu edili PNL.

O investiție în valoare de 5.300.000 de lei, începută în comuna Bengești-Ciocadia, a fost întreruptă înainte de campania electorală.

Asfaltarea în localitate a fost reluată de la începutul acestei săptămâni. ”La mine a început un proiect de asfaltare care a fost întrerupt în momentul în care a început campania. Constructorul a fost direcționat la primăriile PNL ca să termine acolo investițiile. S-a turnat în comunele PNL asfalt și în sâmbăta alegerilor, dar cred că nu va ține nici căruțele, dar mașinile. Am mai vorbit și cu alți colegi care au pățit la fel, dar și așa am ieșit învingători. Și la Turburea au procedat la fel. Au vrut ca să ia ochii oamenilor. Acum au venit și au reluat lucrările, că până acum au lucrat intens în comunele PNL”, a povestit Victor Geogia.

Primarul din Bengești Ciocadia vrea să sublinieze modul în care PNL face politică în județul Gorj. ”Asta este mizerie, nu este politică. Ăsta a fost ordinul de la împărăție ca să mai câștige și PNL-ul câteva primării, dar mare lucru nu a reușit”, a concluzionat primarul.

Vizualizări: 1,757

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: