Povestea ”Caprei cu trei iezi”, varianta modernă. Premieră!

Teatrul de Păpuși ”Pinocchio” din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, va prezenta joi, 11 aprilie, de la ora 12:00, la Muzeul Județean ″Alexandru Ștefulescu″, un spectacol în premieră. Este vorba de piesa de teatru ”Trei iezi și un lup simpatic”, o poveste rescrisă și dramatizată de actrița Cornelia Diaconu după cunoscuta poveste ”Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii păpușari: Daniela Rednic, Adelina Popescu, Alina Mornea și Liliana Uscătescu. ”Pentru a capta atenția copiilor născuți și crescuți mai mult într-o lume virtuală, eu am încercat (și sper că am și reușit) să-i implic în poveste. Le-am dat posibilitatea să participe. Păpușile-copii se pot tranforma în personaje de poveste”, a declarat actrița Cornelia Diaconu.

Spectacolul trupei de păpușari profesioniști se anunță unul energic. ”Din piesă nu vor lipsi dansurile și cântecelele. Copiii vor merge alături de actori într-o călătorie plină de peripeții și vor învăța cât de important este să-ți asculți părinții”, a declarat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Intrarea la spectacol este liberă.

Vizualizări: 843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: