Prima asfaltare pentru un drum din comuna Bîlteni
Veşti bune pentru cetăţenii din satul Cocoreni al comunei Bîlteni. Autorităţile locale anunţă începerea lucrărilor de asfaltare pe un tronson de aproape un kilometru. Investiţia se realizează din fonduri guvernamentale, iar până la mijlocul lunii iunie ar putea fi turnat primul strat. În paralel se vor executa şi lucrări de turnare a stratului de uzură pe alte sectoare de drum din comuna Bîlteni.
Drumul sătesc care traversează localitatea Cocoreni nu a fost niciodată asfaltat. Primăria şi Consiliul Local Bîlteni au făcut demersurile necesare astfel încât să obţină finanţare din fonduri guvernamentale pentru a crea cele mai bune condiţii pentru cetăţenii care locuiesc aici, în cele circa 30-40 de gospodării. Astfel, în urmă cu circa o săptămână, firma desemnată în urma licitaţiei a început lucrările de asfaltare a respectivului tronson de drum. "Ne-am apucat de asfaltarea drumului de la Cocoreni care n-a fost asfaltat niciodată. Vom asfalta pe o distanţă de 900 de metri. Strada aceasta este importantă, am susţinut-o şi pe vremea când eram în Consiliul Local să fie prima asfaltată din toată comuna pentru că este o uliţă strategică, pentru că duce la bazinul de alimentare cu apă a comunei. Am început de circa o săptămână. Lucrările merg bine, numai că am chemat proiectantul să vedem, pentru că în proiect n-au fost prinse câteva uliţe laterale, să vedem ce facem și cu acelea. Primul strat ar urma să fie turnat până la începutul lunii iunie conform spuselor constructorului, însă le-am spus că ar fi mai bine să lucreze cum trebuie, să nu se grăbească și să iasă o lucrare bună. Sumele necesare le-am obținut pe ordonanţa 28. Noi am avut o contribuție din bugetul local la proiectare", a declarat Nicolae Lungan, primarul comunei Bîlteni.
În perioada următoare se va proceda și la turnarea stratului de uzură pe cele două ulițe din satul Peșteana al comunei Bîlteni, care au fost asfaltate anterior dar numai într-un singur strat.