Şantier în zona Debarcader. Vechea canalizare, înlocuită!
Târgujienii care locuiesc în cartierul Debarcader ar putea beneficia de o nouă reţea de canalizare până la finele acestui an. Lucrările de modernizare a canalizării menajere şi pluviale au fost demarate luna aceasta, urmând să fie executate pe tronsoane, astfel încât să nu fie blocată circulaţia rutieră. Reţeaua va fi înlocuită pe o distanţă de peste 3.2 km.
Municipalitatea din Târgu Jiu a pus la bătaie circa 3 milioane de lei din bugetul local în acest sens. Cetăţenii din zona Debarcader au avut probleme în ultima perioadă din cauza canalizării defectuoase, subsolurile blocurilor fiind inundate. "Este vorba de mai multe obiective care se execută în cadrul programului. Este vorba de înlocuirea reţelei de canalizare menajeră şi a racordurilor la cele 22 de blocuri, inclusiv căminele de racord la cele 82 de scări de bloc din cartier plus racordurile la sediile instituţiilor aflate în zonă. Pe de altă parte, în paralel se execută şi înlocuirea reţelei de canalizare pluvială, inclusiv căminele de colectare şi, în plus, programul cuprinde şi reabilitarea integrală a străzilor din cartier, de la carosabil, trotuare, borduri, indicatoare rutiere, mobilier urban", a declarat Raul Chiriac, şef Serviciul Investiţii din primăria Târgu Jiu.
În următoarele zile vor demara lucrările pentru extinderea reţelei de canalizare pe zona Drăgoieni, cartierul şi străzile Calea Bucureşti, Petreşti, Aleea Sfântul Dumitru, Aleea Amaradia. Investiţia se ridică la 5 milioane lei şi este asigurată din fonduri guvernamentale. Vor începe de asemenea şi lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare din zona Griviţei, din fonduri de la bugetul local, de peste 2 milioane lei. Pentru modernizarea reţelei din zona A.I. Cuza, Sublocotenent Gheorghe Bărboi şi 22 Decembrie municipalitatea a demarat procedura de achiziţie a lucrărilor.