Prefect: Autorităţile au fost depăşite

O situaţie fără precedent pentru remedierea căreia s-a muncit în condiţii inumane. Aşa descrie prefectul Ciprian Florescu problemele care s-au abătut asupra judeţului Gorj din cauza căderilor masive de zăpadă. Zeci de mii de oameni au rămas în beznă, după ce mai mulţi stâlpi de electricitate au fost puşi la pământ. Florescu susţine că problemele s-ar fi remediat cu excepţia zonei Seuca, din Peştişani.

Prefectul Ciprian Florescu a recunoscut că autorităţile au fost depăşite de situaţie, dar nu din cauza incompetenţei. Sate întregi au rămas izolate, pentru că drumurile nu au fost curăţate, iar zeci de mii de gospodării au fost deconectate de la electricitate. Pentru a remedia aceste probleme, distribuitorul de energie a intervenit cu echipe din şapte judeţe. „A fost o situaţie fără precedent.

Din acest punct de vedere, al alimentării cu energie electrică şi al distrugerii reţelelor electrice, a fost o situaţie fără precedent în judeţul Gorj. Dar şi cetăţenii au avut dreptate când şi-au arătat supărarea din cauză că au avut atâtea zile şi încă mai au gospodăriile deconectate de la reţelele electrice. Vreau să spun, în paralel, nu în ideea de a-i contrazice, dar cei de la firma de electricitate au lucrat în condiţii extrem de grele. Era frig, erau precipitaţii permanente şi erau nevoiţi să intervină. Au fost eforturi, pe alocuri, inumane pentru că au lucrat în viscol, vânt, ploaie şi zăpadă, să repare reţelele electrice. S-au lovit de inaccesibilitate în anumite zone unde trebuiau să intervină”, a spus prefectul judeţului Gorj.

Şi telefonul prefectului a fost înroşit în aceste zile din cauza problemelor multe din teritoriu. În prezent, localnicii din Seuca încă mai sunt izolaţi şi acolo nu a fost încă remediată reţeaua electrică. „Am devenit un adevărat Dispecerat în paralel cu cel al CEZ sau a altor autorităţi care puteau să intervină. Mă sunau primari, directori de instituţii, agenţi economici. Toată lumea mă suna pe mine, să ne spună unde sunt probleme. Angajaţii de la Drumurile naţionale au alergat peste tot. Au avut mari probleme pe Defileul Jiului. În schimb, în alte zone care au creat probleme de obicei, nu au fost probleme, pe Dealul Bujorăscu, Godeanu, Rânca. Muncitorii au intervenit foarte bine şi instituţiile au colaborat. Autorităţile nu au fost depăşite de situaţie din cauza incompetenţei, ci din cauza căderilor masive de precipitaţii într-un timp foarte scurt. Doar zona Seuca, din Peştişani, mai este cu probleme. Avem promisiuni că se va rezolva şi această problemă”, au fost asigurările lui Ciprian Florescu.

Vizualizări: 1,060

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: