Porc de 180 kg la petrecerea euro-Pandurilor!
Înainte de a disputa prima partidă a returului de campionat, jucătorii de la Pandurii au avut parte de petrecerea de final de an, una făcută în grabă, din cauza programului încărcat pe care echipa îl are în continuare la sfârșitul lui 2013. Un porc de 180 de kilograme a fost sacrificat cu această ocazie, șoriciul fiind la mare căutare, deși nu a fost pe gustul brazilienilor din echipă, Eric preferând mai mult o cană de vin fiert și o sârbă oltenească.