Ponta privatizează CEO după ce îl pune pe picioare
Afirmaţie surprinzătoare a premierului Victor Ponta ieri la Târgu Jiu. „Ţin ca acest complex energetic să aibă un viitor, să nu fie privatizat majoritar până când nu se pune pe picioare din punct de vedere economic”, a spus Ponta. Acesta s-a întâlnit ieri cu liderul sindical Marin Condescu, timp de o oră, în prezenţa lui Florin Cârciumaru. Cei trei au convenit formarea unei comisii care să dezvolte o strategie pentru mineritul energetic, dar şi pentru feroase şi neferoase, sub coordonarea parlamentarului Iulian Iancu şi a ministrului Constantin Niţă. Potrivit unor surse neconfirmate, premierul a avut o întâlnire separată şi cu directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel.
Premierul Victor Ponta spune că este deschis să discute cu sindicaliştii din domeniul energetic şi conducerea CE Oltenia. Mai mult, acesta spune că nu poate avea decât un rol de mediator în conflictele existente între cele două tabere. „Eu sunt deschis la dialog cu absolut toată lumea şi cu reprezentanţii sindicatelor şi vreau să vorbesc. Eu cred în dialog şi cred că trebuie să discutăm indiferent de lucrurile pe care le vedem diferit. M-am văzut cu celelalte partide politice, cu cei care protestează, cu sindicatele, asta e datoria mea să ascult pe toată lumea şi încercăm să luăm toate lucrurile bune. Ţin în mod special la Complexul Energetic Oltenia, ştiţi foarte bine că am ţinut ca sediul să fie aici, la Târgu Jiu, ca acest complex să aibă un viitor, să nu fie privatizat majoritar până când nu se pune pe picioare din punct de vedere economic. Eu pot să am un rol de mediator între conducerea corporatistă şi angajaţi. O să ne vedem astăzi (n.r. 16 septembrie) cu toţi cei care trebuie să ne vedem”, a spus premierul Victor Ponta.
Discuţii, comisii, strategii
Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a confirmat întâlnirea cu premierul Ponta. „Am avut o discuţie despre situaţia din minerit şi energie, despre cum ar trebui să fie mineritul un generator de locuri de muncă în Oltenia”, a spus Condescu. Acesta a precizat că s-a convenit formarea unei comisii din care să facă parte specialişti şi lideri sindicali, care să discute o strategie a mineritului, atât pe partea de cărbune, cât şi de metale feroase şi neferoase, cu referire şi la proiectul Roşia Montană, pe care FNME a anunţat ieri că îl susţine. Condescu a spus că toate problemele discutate cu premierul vor fi analizate luni, 23 septembrie, în Colegiul Director al Federaţiei.
Ponta se contrazice
Marin Condescu nu a dorit să precizeze dacă a vorbit cu premierul despre privatizare, restructurare, externalizare de cariere. „Noi aşteptăm de la administraţie un plan de restructurare, dacă acesta există, pentru a-l putea negocia. Nu am primit nimic”, a spus Condescu.
Interesant este că premierul vorbeşte acum despre privatizarea CE Oltenia în momentul în care compania va sta bine la capitolul economic. Acest lucru contrazice declaraţiile lui Ponta de la sfârşitul lunii ianuarie atunci când spunea: " La Complexul Energetic Oltenia doar 15% vom scoate pe bursă. Nu se pune problema privatizării majoritare din trei motive: în acest moment complexul a trecut din nou pe profit, după pierderile epocii Videanu, care vor avea urmări la un moment dat la DNA. În al doilea rând, are management privat, în baza Ordonanţei 109; şi, în al treilea rând, în urmă cu o săptămână a semnat un parteneriat o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari", a spus Ponta în 20 ianuarie. "Aşa încât, dacă ai profit, dacă ai management performant şi dacă ai investiţii semnificative, de ce trebuie să vinzi o societate?", declara Ponta la acea vreme.
Călinoiu: Nu i-am cerut premierului Ponta să medieze conflictul
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că nu i-a cerut şi nici nu îi va cere prim-ministrului să intervină în conflictul dintre CEO şi sindicate. „Nu cred că fierb apele în CEO. În CEO s-a pus ordine. Faptul că există discuţii, mai ales din partea unora care vor să aibă parte de atenţie, e o altă problemă (…) Nu i-am cerut premierului Ponta să medieze conflictul dintre sindicate şi CEO şi nu e cazul. Primul ministru participă la dialog, iar lucrurile acestea legate de parteneri şi de problemele partenerilor se rezolvă cu maximă responsabilitate şi eu cred că îl face domnul Ciurel încât nu mai lasă risipa să dăinuie cum a dăinuit până acum. Faptul că majoritatea salariaţilor sunt adepţii măsurilor luate de Complexul Energetic să ţină locurile de muncă şi să reducă cheltuielile unora sau altora făcute în mod absurd, e o măsură bună”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj.
ACORD
Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va vinde "majoritatea portofoliului" de companii din subordinea Ministerului Economiei, se arată în scrisoarea de intenţie transmisă organizaţiei financiare internaţionale. Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în acest an din coordonarea ministrului Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care conduce Departamentul pentru Energie.
SPORT
Marin Condescu a precizat că a discutat cu premierul Victor Ponta şi posibilitatea de a construi un stadion modern la Târgu Jiu, astfel încât în anii viitori Pandurii să poată juca acasă meciurile din cupele europene. Mai mult, a discutat şi despre susţinerea activităţii sportive „ca şi până acum”.