Ponta este noul Oprea
Ponta este noul Oprea al politicii româneşti, iar Pro România noul UNPR. O spun mai mulţi analişti, unii cu surse bune în partidele politice. De altfel, Ponta ca om politic este o creaţie a naşilor lui, Gabriel Oprea şi George Maior.
Să ne amintim cine era până acum câţiva ani, nu mulţi, Gabriel Oprea. Era liderul unui partid de care depindea guvernarea, asta în condiţiile în care UNPR nu a trecut niciun test electoral. A adunat însă parlamentari de la alte partide, pe unii i-a convins cu bani, pe alţii cu contracte, iar altora le-a promis că îi scapă de dosare. Gabriel Oprea era considerat un prieten atât de lideri din opoziţie, gen Vasile Blaga, cât şi de liderii puterii.
Victor Ponta, achitat în primă instanţă, a trecut la achiziţionarea de parlamentari. În primă fază a luat de la PSD, dar nu este exclus să adune şi de la partide mai mici, gen PMP. Ponta îşi face încet şi sigur un partid care să conteze în parlament, fără să fi participat la alegeri. Deja se vorbeşte că partidul lui Ponta va ajuta opoziţia să trântească guvernul, iar discursul liberalilor arată că acesta a devenit un personaj frecventabil pentru ei. Aşa cum era Oprea pentru Blaga.
Ponta a luat lângă el până acum oameni pe care i-a promovat el în politică, dar şi oameni din grupările Tudose şi Grindeanu. Nu cred că intenţia lui Ponta este de a face guvern cu PNL, PMP, USR, UDMR şi minorităţile. Ar fi o chestiune greu de digerat pentru electoratul tuturor acestor partide. Ponta ar putea încerca să rupă o bucată importantă din PSD cu care să trântească guvernul, după care să-i redea guvernarea acestui partid, dar unui PSD fără Dragnea.
Pro România este o etapă intermediară pentru Victor Ponta, care ştie că politică la nivel mare nu poţi face decât în cele două partide mari care au mai rămas, PSD şi PNL. Celelalte vor fi tot timpul partide mici, care contează, dar nu la nivelul la care vrea Ponta să facă politică.
Potrivit unor surse, Mihai Tudose va reveni în funcţia de prim-ministru după căderea guvernului Dăncilă. Tudose va fi acceptat de o mare parte din PSD, partid care se va lepăda de Dragnea dacă acesta este preţul rămânerii la guvernare. Ponta ar mai putea rămâne o vreme la Pro România, în încercarea de a colecta electoratul care a părăsit PSD. Dacă nu va reuşi, se va lipi probabil de PSD pentru o listă comună. De ce nu, poate chiar la europarlamentarele de peste un an.
Fanii PSD îl urăsc pe Ponta, văd asta zilnic în sute de comentarii pe paginile de socializare. Dar, memoria colectivă este scurtă. Oamenii care îl urăsc astăzi pe Ponta îl adulau în urmă cu doi-trei ani. Acum îl laudă pe Dragnea şi dau cu pietre în Ponta, dar s-a văzut de-a lungul timpului că opiniile lor pot fi manipulate.