Polaris a recuperat 15% din datoriile la gunoi

Operatorul de salubritate de la nivelul municipiului Târgu Jiu, societatea Polaris M.Holding, a reușit să încaseze un sfert din datoriile pe care le aveau asociațiile de locatari, după ce a sistat serviciul de colectare a gunoiului. În total, cele peste 30 de asociații de locatari datornice aveau de plată aproximativ 2,5 milioane lei.

Conducerea Polaris s-a arătat mulțumită de sumele pe care a reușit să le încaseze, însă ameninţă din nou asociațiile de locatari care nu vor respecta graficul asumat de eșalonare a datoriilor. „Am reușit să recuperăm în urma acestei măsuri aproximativ 15% din datorii. Nu este o sumă foarte mare, dar noi ne bazăm pe acele eșalonări și pe termenele pe care și le-au luat administratorii. În cazul în care nu le vor respecta, se va ajunge din nou la această măsură. Cea mai lungă eșalonare este pentru 6 luni”, a declarat Luis Popa, directorul comercial al societății Polaris M.Holding,

Șapte cartiere din Târgu Jiu au fost afectate de măsura luată de operator, gunoiul nemaifiind ridicat începând cu data de 1 octombrie. Abia vineri, 6 octombrie, Polaris a decis reluarea serviciului de colectare a gunoiului din acele cartiere, după ce administratorii și-au asumat, în scris, că vor plăti, eșalonat, datoriile pe care le au la gunoi.

Vizualizări: 288

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: