PNL, în pragul dezintegrării. Iohannis, vinovat!

Ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL de luni dimineață, desfășurată la Vila Lac, a fost scena unor confruntări deschise între conducerea partidului și liderii nemulțumiți de înțelegerea cu PSD și UDMR. De la ședință au lipsit Ilie Bolojan, Dan Motreanu și Emil Boc, iar scrisoarea deschisă prin care Raluca Turcan cerea demisia lui Florin Cîțu a aprins imediat spiritele.

Primul critic a fost Ludovic Orban, care a denunțat acordul cu PSD. Au urmat Ciprian Ciucu (PNL București), Robert Sighiartău, Alina Gorghiu, Ionel Bogan (PNL Maramureș) – toți au criticat înțelegerea cu PSD și au trimis săgeți către președintele Klaus Iohannis, cel perceput ca fiind sursa crizei politice.

Momentul critic a fost votul pentru lista de miniștri. Adrian Cozma, șeful PNL Satu Mare, a cerut ca votul pentru miniștri să fie dat uninominal, și nu pe listă, cum a propus conducerea partidului. Dacă votul ar fi fost uninominal, era posibil ca unii miniștri să pice la vot și să fie înlocuiți cu alții. Propunerea lui Adrian Cozma nu a fost însă supusă la vot, deși fusese sprijinită și de alți lideri, precum Ciprian Ciucu, Hubert Thuma, Alina Gorghiu sau Florica Cherecheș, șefa organizației de femei. ”E inadmisibil ca măcar trei dintre miniștri să nu fie supuși la vot uninominal”, a spus Adrian Cozma în ședința PNL.

Reproșurile au venit și la adresa președintelui Iohannis, văzut drept omul care a impus 3 din cei 8 miniștri ai PNL, potrivit surselor G4Media.ro.

În cele din urmă, lista de miniștri a trecut cu un vot extrem de strâns: doar 27 de voturi pentru, 4 împotrivă și 21 de abțineri. Votul pentru acordul politic și programul de guvernare a fost mai larg însă.

”Noi am trăit cele mai umilitoare momente negociind cu PSD. Din păcate, din ceea ce s-a întâmplat in ultimele 2 luni, felul in care am comunicat cu celalalte partide ne-a dus intr-o fundătura politica in care aveam de ales între două rele: alegeri anticipate sau guvern cu PSD. Mai rău este ca ne-a umilit și UDMR, care cu 28 parlamentari au 4 ministere”, a spus în ședință unul dintre liderii PNL.

Florin Cîțu a declarat în timpul ședinței că „am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie președintele PNL! Cum credeați că se va termina? Imediat au fost accelerate negocierile si acum avem un program de guvernare și o listă de ministri! M am luptat cu populismele si cu Ludovic Orban si cu USR si ma voi lupts si cu PSD! Provocarea pentru noi este să ne pastram identitatea liberala. Atat timp cat ne vom lupta pt principiile  liberale in aceasta coalitie vom iesi invingatori in final”.

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a transmis un mesaj dur conducerii partidului, afirmând că Florin Cîțu ar trebui să-și depună demisia, împreună cu echipa de negociere cu PSD, care s-au „milogit” la Marcel Ciolacu să prindă un colț de pâine. Într-o comunicare către colegii din BPN obținută de G4Media.ro, Raluca Turcan îl acuză pe Florin Cîțu că este dispus să joace la poker până și banii de pensii, precizând că de o lună îi spune că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii ți alocații.

Raluca Turcan le transmite colegilor din BPN că nu va participa la ședință, pentru că i-a fost deturnat votul o dată și nu vrea să se mai întâmple acest lucru.

„Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. In primul rând s-a plecat la drum cu o minciuna. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu ma refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o frauda asupra votului colegilor”, afirmă Turcan.

Aceasta susține că „este puțin spus ca s-a negociat in genunchi” cu PSD.

Mandatul lui Florin Câțu nu a fost decât un șir de minciuni, greseli și jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus pana acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un sir de minciuni. Și nu numai de minciuni dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus sa joci la poker pana și banii de pensii. De mai bine de o luna ma tin de capul tău și-ti spun repetat ca de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pt ca i-ai luat la rectificare doar ca sa dai tu bine la cifre in postările de pe facebook”, afirmă Raluca Turcan, ministru al Muncii în Guvernul Cîțu.

Ea amintește că toți colegii i-au reproșat lui Ludovic Orban modul în care a negociat cu USR.

„Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeți un colț de pâine. Va cer sa ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat)”, afirmă Turcan.

Prim-vicepreședintele PNL susține că „momentul acesta este o rusine pentru PNL”, iar președintele partidului, Florin Cîțu și echipa de negociere ar trebui să demisioneze.

Raluca Turcan încheie precizând că votul ei este împotriva guvernului cu PSD.

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu i-a cerut, luni, printr-un mesaj pe Facebook, demisia lui FLorin Cîţu de la şefia partidului, după votul din BPN pentru alianţa cu PSD. ”Nu poţi câştiga Congresul cu un program şi un mesaj puternic împotriva PSD, nu îţi poţi construi carieră politică doar pe acest discurs, expus într-un mod aproape "isteric” în timpul Congresului şi apoi, după nici două luni de zile, să propui tot TU să se facă Guvern cu PSD”, scrie Motreanu, care afirmă că e impune un gest de onoare. Luni dimineaţă, şi Raluca Turcan a transmis un mesaj intern în partid în care l-a criticat dur pe Florin Cîţu şi i-a cerut, la rândul ei, demisia.

 
”Votul cerut astăzi de Florin Cîţu în Biroul Politic Naţional pentru un guvern în alianţă cu PSD este total nereprezentativ, în special din perspectiva eticii politice, dacă se mai ţine cont de asta în România. Niciunde în lumea această NU îţi poţi încalca atât de repede şi într-un mod atât de profund tot ceea ce ai susţinut şi promis pentru a te alege preşedinte de partid. Nu este permis!”, a scris Motreanu pe Facebook. 

Europarlamentarul PNL arată că ”nu poţi câştigă Congresul cu un program şi un mesaj puternic împotriva PSD, nu îţi poţi construi carieră politică doar pe acest discurs, expus într-un mod aproape "isteric” în timpul Congresului şi apoi, după nici două luni de zile, să propui tot TU să se facă Guvern cu PSD şi să duci negocieri nu doar pentru guvern de criză cu măsuri imediate, de criză, ci să ai negocieri pe teme care ne despart ideologic precum fiscalitatea, justiţia sau viziuni constituţionale”.

”Este absolut imoral şi neprincipial, şi chiar dacă pentru moment pare singură soluţie pentru un Guvern stabil, că “lider” politic al PNL nu mai ai nicio autoritate morală, niciun ascendent asupra liberalilor care au votat la Congres, pentru că probabil mulţi te-au votat chiar pentru că te-ai prezentat anti-PSD în faţa lor, şi, din acest motiv, se impune un gest de onoare!”, mai scrie Motreanu în mesjaul pe Facebook. 

 
 

Vizualizări: 1,885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: