Românii au talent, X Factor, Vocea României, Masterchef, TopChef, Next Star și lista poate continua hăăăăt departe în istorie.

Emisiuni de gen au fost tot timpul, de când eram eu mică, se caută talent. Parcă mi-e și rușine așa să zic că n-am, domne, nici un talent. Respir într-un mod absolut corect și desăvârșit, se pune?

Toți părinții pe care îi știu (cu plozi puțin mai mari) caută să descopere talentul copiilor: pian, baschet, canto, pictură, teatru, mai nou, uite, gătit, e la modă.

Cu siguranță și eu o să o duc pe fie-mea la absolut orice activitate ar interesa-o, chiar dacă ar alege fotbal sau karate. Important e să îi placă ei.

Însă vă mărturisesc că în adâncul sufletului meu mic și negru chiar nu-mi doresc să facă gimnastică de performanță sau să cânte la pian 14 ore din 24. Pentru că impresia mea e că plozii ăștia minune nu prea mai au copilărie.

Ori o copilărie și adolescență normale sunt musai. Să faci plăcinte cu nămol, să îți lipești nasul de geam când plouă, mort de plictiseală pentru că trebuie să stai în casă, să chiulești de la mate în liceu, să te îndrăgostești de colegul de la X C și să vrei să fii mare (fix până în momentul în care ajungi mare, atunci vei vrea instant să fii iarăși mic, dar asta e o altă poveste).

Nu știu dacă mai prinzi toate experiențele astea sau dacă le mai trăiești la fel la un program de mers la școală de la 8 la 3 p.m., apoi antrenamente de la 4 la 8 seara, apoi odihnă, că deh, trebuie să te menții în formă.

Sigur că îi admir pe copiii ăia care au asemenea putere de muncă și care fac chestii la care sunt buni, dar eu, ca o mamă egoistă ce sunt, îmi doresc ca fie-mea să fie doar normală. Problema ei cea mai mare, la 14 ani, să fie unde să bea un suc cu fetele și nu dacă reușește să o bată pe Sharapova în finala de mâine.

sleepy00.wordpress.com