Plaveti, pe făraș?

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care va putea să îi demită pe șefii aleși incorect la companiile de stat , fără să riște ca aceștia să dea statul în judecată și să câștige, cum au făcut mulți șefi ai Transelectrica, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Cei demiși vor primi compensații care acoperă 6 luni de indemnizații, conform surselor. Schimbarea a fost adoptată pentru că altfel România risca să piardă 300 de milioane de euro din PNRR, pentru că nu ar fi ales corect șefi noi la companiile de stat.

Una dintre companiile unde au fost probleme din acest punct de vedere este Complexul Energetic Oltenia, drept urmare se clatină și scaunul lui Dan Iulius Plaveti, președintele Directoratului companiei. Numirea sa în Directorat a fost, încă de la început, controversată și a planat asupra sa un conflict de interese pentru că Plaveti a semnat contractul cu firma de selecție a membrilor Directoratului, Arc Consulting, apoi el a fost selectat de această firmă în conducerea companiei. 

În total, opt societăți de stat sunt cu probleme. Printre ele, CEO, Electrocentrale Craiova sau Hidroelectrica, după cum a reieșit încă de la finalul anului trecut, dintr-o scrisoare a Comisiei Europene.

În cazul CE Oltenia, există o suprapunere între trei membri ai comitetului de nominalizare și remunerare și candidații selectați care au fost numiți în cele din urmă în consiliul de supraveghere. În plus, unul dintre membrii consiliului de supraveghere a fost numit fără a fi supus procesului de selecție. Deși România susține că acest membru a fost nominalizat și numit de către acționarul minoritar, pe baza informațiilor și a probelor disponibile, Comisia nu a putut concluziona că acționarii minoritari se bucură de dreptul de a numi membrii consiliului de administrație în temeiul legislației române.

România nu a furnizat niciun element de probă care să acorde acționarilor minoritari dreptul de a nominaliza și de a numi un reprezentant în consiliul de administrație. În plus, în cadrul procesului de selecție a consiliului de administrație, doi candidați care au făcut parte anterior din consiliul de administrație – implicați în selectarea și contractarea expertului independent – au fost (re)numiți în noul consiliu de administrație, fiind selectați de expertul independent.

În cazul Electrocentrale Craiova, trei membri ai comitetului de nominalizare și remunerare au fost, de asemenea, candidați în procedura de selecție și au fost în cele din urmă numiți din nou în consiliul de administrație.

Premierul confirmă

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat adoptarea acestei modificări, pentru a rezolva jalonul restant din PNRR și a precizat că oamenii politici și secretarii de stat nu pot participa la selecția șefilor de companii de stat sau „nu vor mai avea calitatea de secretat de stat”.

„Am luat o decizie foarte clară. Chiar dacă legislativ nu era recomandare făcută nici de Comisia Europeană nici de OECD, ca și cutumăm, oamenii politici și secretarii de stat nu pot participa la selecția șefilor de companii de stat pe ordonanța 109. Legea nu interzice, dar atunci nu va avea calitatea de secretar de stat. Domnul Burduja a preluat de la fostul ministru această problemă. Comisia a depistat anumite nereguli în selecția pe ordonanța 109. Și sunt anumite recomandări și este o sumă destul de consistentă care se va opri pe o perioadă de 6 luni până când se va remedia acest lucru. Eu ieri împreună cu membrii guvernului am dat deja o ordonanță astfel încât Sebastian Burduja să nu își asume pe persoană fizică, ne asumăm cu toții, tot guvernul, o tâmpenie făcută de alt guvern și de alt ministru”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, vineri, după o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, inclusiv despre implementare PNRR în România.

Textul modificării legislative:

„După alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (31) cu următorul cuprins:

”(31) Autoritatea publică tutelară poate înceta înainte de termen, din cauze neimputablie, contractele de mandat ale membrilor consiliului de administrație/respectiv consiliului de supraveghere, în vederea îndeplinirii jaloanelor sau țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență. În acest caz, remunerațiile compensatorii/daunele interese stabilite contractual pentru revocarea fără justă cauză sau intempestivă prevăzute în aceste contracte de mandat se reduc de drept la valoarea de maxim 6 remunerații.”

Vizualizări: 2,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: