Pistol confiscat după percheziţii
Politistii gorjeni au facut doua perchezitii într-un dosar penal pentru nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Vizat a fost un bărbat în vârstă de 38 de ani. Perchezițiile au avut loc în Rovinari și Drăguțești.
"În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol, tip airsoft, două capsule de CO2 de 12 grame fiecare, 34 de bile metalice, un imbus ce servește la sistemul de înlocuire a capsulei și 2 accesorii, ce servesc la întreținerea și curățarea armei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu", a anunțat IPJ Gorj.