Gorj: Mașină în șanț și TIR-uri trase pe dreapta din cauza zăpezii de pe șosea
O mașină a ajuns în șanț după ce a derapat în zona Bumbești-Pițic, din Gorj. Tot acolo, mai multe TIR-uri și autoturisme au tras pe dreapta pentru că nu mai pot înainta. Pe carosabil, este zăpadă, încă ninge și, inexplicabil, niciun utilaj pentru deszăpezire nu a fost trimis în zonă.
Ninge de ore bune în zona de sub munte și drumarii încă nu au ieșit cu utilajele pe șosea deși drumul este cel mai intens tranzitat drum național din județul Gorj.
Până sâmbătă la prânz, trei evenimente rutiere au fost înregistrate în această zonă din cauza zăpezii.
Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu nu a avut până acum nicio reacție cu privire la incidentele din trafic.
Actualizare:
"Un val de ninsori abundente a lovit în această dimineață zona vestică a județului Gorj.
Pe DN 67, între Bengești și Polovragi a fost nevoie să fie suplimentat numărul de utilaje de #deszăpezire pentru a se putea asigura circulația rutieră în condiții de siguranță.
La acest moment se circulă în condiții de carosabil curat și umed izolat zăpadă tocată.
Din păcate unii conducătorii auto s-au grăbit să-și schimbe anvelopele de iarnă și astfel s-au creat și câteva blocaje, de scurtă durată", a fost reacția celor de la DRDP Craiova.