Petrecerea de după bac, dată de tinerii PDL
Absolvenţii de liceu au petrecut în club cu o seară înainte de a afla rezultatele la bacalaureat. Invitaţia a fost lansată de tinerii democrat liberali, care pe lângă petrecere au organizat şi un concurs de miss. Câştigătoarea, deşi blondă ca Elena Udrea, a spus că nu vrea să facă politică, preferând să se dedice profesiei.
PDL Gorj a organizat, duminică seara, la Club Mozart, o petrecere pentru tinerii din partid. Evenimentul desfășurat sub genericul ”After bac by PDL” s-a dorit a fi unul menit să marcheze începutul vacanței.
Petrecerea a fost destinată, în special, absolvenților de liceu care zilele trecute au susținut bacalaureatul, însă alături de ei s-au distrat toți cei prezenți la eveniment. Pe lângă petrecere, a fost organizat și un concurs de miss, dar și o tombolă la care au s-au înscris toți cei prezenți. Cele şapte concurente au avut de trecut două probe, prima fiind de a convinge publicul să le voteze în cazul unei candidaturi la parlament, iar a doua – prezentarea în rochie de seară. Câştigătoarea titlului de miss s-a declarat o admiratoare a Elenei Udrea, pentru că este o femeie puternică, dar a spus că nu este tentată să facă politică.
Tinerele care au participat la concursul de miss au primit flori și premii în bani, iar câștigătorul tombolei a primit un sejur la Rânca, pentru două persoane la Hotel N.T. Amfitrionii evenimentului au fost Isabela Staic și Bogdan Lăzăroiu.