Abatorul din Tismana va prelua animale din tot Gorjul
Fermierii din Tismana sunt încântaţi de iniţiativa unui localnic de a înfiinţa un abator şi o fabrică de procesare a cărnii. Este vorba de proiectul „Gustă Natura”, iniţiat de un tismănean plecat de mai bine de 15 ani în Italia. Acesta a revenit joi, 10 mai, la Primăria Tismana pentru a purta discuţii despre investiţie cu administraţia locală şi reprezentanţii fermierilor din zonă.
Afacerea va fi pusă pe roate în satul Celei, iar construcţia ar urma să înceapă în toamna acestui an, spune preşedintele unei asociaţii a crescătorilor de animale din zonă.
„Este un investitor venit din Italia care vrea să implementeze un abator, pentru că în Gorj noi nu mai avem oameni care să ţină cu judeţul, nu mai avem niciun abator la nivelul judeţului Gorj. Şi acest om vrea să beneficieze, pentru că aici este o zonă de crescători de animale de toate categoriile, bovine, ovine, caprine, porcine. Are proiect pentru trei linii de abatorizare pe toate categoriile de animale. Are finanţare, proiect realizat în Italia. În ceea ce priveşte achiziţia de animale, nu vrea să facă doar din Tismana, ci din tot judeţul. Şi din zonele de munte Novaci sau Baia de Fier, adică să achiziţioneze miei, oi, să le ducă în Austria, Germania sau Italia, acolo are piaţa de desfacere”, a declarat Victor Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Vânăta.