Petrecere în marea familie Luceafărul şi Pandurii Târgu Jiu
Juniorii de la CS Luceafărul Târgu Jiu şi de la Pandurii Târgu Jiu, pregătiţi de Mario Găman şi Bobi Arjoca, s-au reunit sâmbătă seara pentru a petrece sfârşitul anului 2019. Evenimentul organizat de cei doi antrenori a devenit deja tradiţie şi a adunat peste 120 de juniori împreună cu părinţii acestora.
Au participat majoritatea copiilor din grupele 2008-2015, care au fost colindaţi de "Privighetorile Gorjului" din Rovinari, sub îndrumarea profesoarei Emilia Dragotoiu Nanu, iar atmosfera a fost întreţinută de un DJ din Târgu-Jiu.
Micii fotbaliştii nu şi-au uitat acasă nici tricourile pe care le-au purtat cu mândrie la petrecere şi au cântat imnurile celor două cluburi. Tortul personalizat, artificiile şi cabina foto au făcut deliciul serii pentru cei mici, iar evenimentul s-a dovedit a fi unul reuşit.
Juniorii de la CS Luceafărul Târgu Jiu şi CS Pandurii Târgu Jiu au încheiat un an 2019 plin de emoţii, înfrângeri, dar şi mai multe reuşite, un an plin de muncă şi de antrenamente, dar sunt pregătiţi pentru 2020, care în mod sigur va fi unul şi mai bun, plin de realizări pe măsura muncii atât a micuţilor, cât şi a antrenorilor.