Patru variante pentru reorganizarea Complexului Energetic Oltenia
Comisia formată la nivelul guvernului, condusă de Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, va avea astăzi prima şedinţă. Potrivit unor surse sindicale, în şedinţele acestei comisii vor fi discutate patru variante de reorganizare eficientă a CE Oltenia. Deşi în cadrul acestei comisii se va discuta despre soarta CE Oltenia, directorul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a declarat că societatea nu este implicată în acest proiect.
Prima şedinţă a comisiei formate din lideri de sindicat şi reprezentanţi ai Guvernului va avea loc astăzi. Formarea acestei comisii este, potrivit declaraţiilor lui Marin Condescu, o înţelegere la care a ajuns împreună cu Victor Ponta, în timpul discuţiei de la Târgu Jiu. Această comisie va avea drept sarcină identificarea unor soluţii pentru reorganizarea producătorilor de energie pe cărbune, CE Oltenia şi CE Hunedoara.
În ceea ce priveşte CE Oltenia, se discută pe un număr de patru variante. Potrivit unor surse sindicale, discuţiile vor dura până pe 15 noiembrie, când va fi redactat un memorandum ce va cuprinde strategia pentru următorii trei ani a sistemului energetic şi minier. Până pe 15 decembrie, acest memorandum va trebui aprobat de Guvern, mai spun surse.
Se desfiinţează Divizia Minieră?
Cele patru variante vehiculate se referă la renunţarea la unele unităţi miniere sau la adăugarea altor capacităţi, hidro sau pe gaze. În fapt, două dintre ele sunt discutate şi la acest moment.
O primă variantă se referă la împărţirea Complexului Energetic Oltenia în trei complexuri, în care Divizia Minieră este desfiinţată. Adică, Sucursala Electrocentrale Rovinari va conţine şi carierele de unde ia cărbune, Roşia, Peşteana Jiu, etc. Termocentrala Turceni rămâne cu cele două cariere Jilţ şi Işalniţa, Craiova II cu carierele din Motru, Lupoaia şi Roşiuţa.
O a doua variantă de reorganizare ar fi în sensul de a menţine actuala structură a CE Oltenia, la care se adaugă o parte hidro, posibil centralele Lotru şi Târgu Jiu, şi grupul pe gaz de la Brăila. Acesta este o variantă discutată şi la acest moment de conducerea CE Oltenia. În fapt, aceasta este promisiunea pe care Laurenţiu Ciurel a primit-o de la minister, după cum a declarat la o emisiune la Gorj TV acum câteva săptămâni. Numai că, preluarea a două sau trei hidrocentrale pare greu de realizat, din pricina opoziţiei Fondului Proprietatea.
Nu au uitat de Electra
Cea de-a treia variantă aflată în discuţie arată că o reorganizare eficientă a CE Oltenia ar fi prin renunţarea la „extremităţi”, adică a unităţilor din Mehedinţi şi Vâlcea. Este o idee la care se lucrează şi acum. CE Oltenia vrea să scape de Carierele Berbeşti şi Husnicioara, prin alipirea acestora la cei doi beneficiari CET Govora şi RAAN Drobeta Turnu Severin. Despre externalizarea celor două cariere se discuta, de fapt, încă de la înfiinţarea CE Oltenia.
Cea de-a patra variantă este una pe care USL a respins-o acum câţiva ani - Electra. O companie ce avea în componenţă mineritul şi energia din Gorj, dar şi grupuri de la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. O companie într-adevăr eficientă.
CE SPUNE CEO
CE Oltenia nu participă la aceste şedinţe, a declarat directorul Aurel Medinţu. Ironic, Medinţu a spus că nu ştie despre această comisie mai mult decât a declarat Marin Condescu şi că la alcătuirea ei „a predominat expertiza sindicatelor“. „Noi nu ştim de nicio comisie care să lucreze la reorganizarea sistemului energetic. Am înţeles că FNME are specialişti şi încep în forţă. Noi nu am auzit nimic, se reorganizează între dânşii“, a explicat Medinţu.
COMISIE
Această comisie va elabora o strategie pentru sectorul minier, pe o perioadă de trei ani. Comisia din care vor mai face parte şi alte federaţii sindicale va fi condusă de liderul PSD Iulian Iancu, cel despre care se spune că ia, de fapt, deciziile în domeniul energetic. Constantin Niţă, ministrul delegat al Energiei, va avea doar calitatea de membru.
MEMBRI
Numărul reprezentanţilor Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) este până acum necunoscut. Uni spun că vor fi şapte persoane, printre care şi Marin Condescu, alţi spun că ar fi doar trei: Marin Condescu, Marin Golea şi Constantin Mitrescu.