Patru olteni pe lista PNL la europarlamentare
Liberalii vor avea patru candidaţi din fiecare regiune a ţării pe lista de la europarlamentare, plus un supleant. Asta înseamnă că şi Oltenia va avea patru candidaţi, singurul nume aproape cert fiind cel al actualului europarlamentar Marian Jean Marinescu. PNL Gorj urmează să facă o propunere de candidat.
Preşedintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a avansat deja câteva nume în spaţiul public, punând accent pe numele Mădălin Bunoiu, prorector al Universităţii de Vest din Timişoara. „Fiecare regiune are patru locuri cu o rezervă. Dacă facem front comun, există posibilitatea să avem şi un candidat din Gorj. Sunt foarte mulţi gorjeni remarcabili care pot fi pe această listă”, a spus Romanescu.
Şi preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, crede că va fi un gorjean pe listă. Acesta a spus că va face şi el o propunere de candidat, dar nu o va discuta în presă înainte de a o prezenta Biroului Permanent Judeţean.
Şi în trecut au fost gorjeni pe listele de la europarlamentare, dar nu pe locuri eligibile. Actualul consilier local Eduard Berca a fost pe lista fostului PDL în 2014.
Liderul interimar al ALDE Gorj, pe primul loc
Europarlamentarul Norica Nicolai ar putea deschide lista de candidaţi a ALDE, spun surse politice. Nicolai a fost numită de câteva săptămâni preşedinte interimar la ALDE Gorj, ceea ce ar putea aduce un plus de mobilizare din partea organizaţiei la alegerile din luna mai 2019.