Partida Romilor a început campania pentru Ponta

Reprezentanţii a circa 30 de filiale ale Partidei Romilor Gorj au participat ieri la o şedinţă unde au pus la punct şi modul în care vor susţine candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Invitatul de onoare al evenimentului, deputatul Nicolae Păun, a precizat că romii îl vor susţine pe Victor Ponta. Şi conducerea organizaţiei judeţene şi-a arătat susţinerea pentru candidatul social-democrat însă a precizat că nu pe gratis. Din 2016 vor ca romii să acceadă în consiliile locale.

Adunarea Generală a Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa” din Gorj s-a întrunit ieri într-o şedinţă la un restaurant de pe Insuliţa de pe Jiu, unde fiecare filială din judeţ a fost analizată. Deputatul Nicolae Păun a profitat de întâlnirea cu romii veniţi din mai toate localităţile judeţului pentru a pune la punct modul în care vor sprijini candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie. “Voiam oarecum să ne organizăm pentru următoarea perioadă de timp, ştiţi foarte bine că marţi primul ministru Victor Ponta şi-a anunţat candidatura la preşedinţie. Vreau să vedem cu stăm noi din punct de vedere organizatoric, să vedem cum putem să sprijinim această candidatură (…) Până la adunarea generală a partidei din luna octombrie o să cer sprijinul, opinia şi părerea tuturor structurilor din judeţe”, a declarat deputatul Nicolae Păun.

Şi nu îl vor susţine pe Ponta degeaba. Romii gorjeni şi-au propus ca din 2016 să aibă oameni în consiliile locale, în localităţile unde există cetăţeni de această etnie. “Există posibilitatea ca peste 2 şi 4 ani să candidăm pe listele noastre, ale organizaţiei judeţene. Există posibilitatea să depunem în fiecare localitate unde există o pondere de romi pentru că rolul nostru este de a avea cât mai mulţi consilieri pentru că acolo se rezolvă problemele, la nivelul consiliului local şi la cel judeţean. Mai mult ca sigur vom susţine candidatul PSD la prezidenţiale. Organizaţia noastră va face tot posibilul să iasă în număr cât mai mare la alegerile prezidenţiale”, a precizat prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Alin Bobu.

Conform conducerii organizaţiei judeţene, Partida Romilor Gorj numără între 12 şi 13 mii de membri. Preşedintele Nelu Pavel ocupă în prezent un post de consilier judeţean, în baza unui protocol semnat cu PSD.  

La şedinţa de ieri au mai luat parte, în calitate de invitaţi, şi deputaţii PSD Camelia Khraibani şi Scarlat Iriza.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: