Parizerul poate fi preparat uşor acasă
Parizerul de casă nu e o reţetă foarte complicată şi nici greu de realizat. Amatorii de astfel de mezeluri gustoase sau cei care vor un produs cât mai simplu şi bio, îşi pot prepara parizer de pui folosind carne de pui şi supa în care a fost fiert acesta.
Supa în care a fost fiert puiul pentru parizer este perfectă pentru a lega ingredientele din parizer. Iar pentru a-i da culoarea specifică roz, adăugaţi o lingură de suc de sfeclă roşie.
Ingrediente necesare: 300 ml supă, 10 g gelatină instant, 1 pui întreg, 4 căței usturoi, 1 lingură suc de sfeclă, boia și piper, după gust.
Ingrediente pentru supă: 1 morcov, 1 ceapă, 8 boabe piper, 2 frunze dafin, sare, după gust.
Mod de preparare: Într-o cratiță încăpătoare puneţi apa la fiert iar când aceasta clocotește, puneţi puiul întreg în apă împreună cu ceapa și morcovul curățat, cu frunzele de dafin, sarea și piperul.
Fierbeţi la foc mediu, îndepărtând spuma care se formează deasupra apei, până când carnea va fi gata. Între timp, radeţi sfecla cu răzătoarea mică într-un bol, apoi stoarceţi o lingură de suc. Dizolvaţi gelatina conform instrucțiunilor de pe ambalaj, în 300 ml supă și o topiţi.
Când carnea este gata, o scoateţi din supă și o separaţi de oase. Puneţi carnea într-un vas înalt şi amestecaţi carnea cu usturoiul pisat, cu piper, boia și condimentele preferate.Turnaţi peste carne o linguriță de suc de sfeclă și gelatina. Pasaţi apoi tot cu blender-ul vertical, până obțineţi o compoziție omogenă şi potriviţi apoi cu sare pe gustul fiecăruia.
Pregătiţi o sticlă de plastic curată, tăiaţi partea superioară, apoi transferaţi compoziția în sticlă, apăsând ușor. Puneţi sticla la frigider pentru o noapte iar a doua zi scoateţi sticla din frigider şi desfaceţi parizerul din sticlă apoi îl puteţi servi. Este perfect pentru micul dejun, servit cu muștar, hrean sau roșii.