Parcul de la Coloana Infinitului, irigat automatizat
Spațiile verzi din zona Coloanei fără Sfârșit ar putea fi irigate în curând printr-un sistem de irigații automatizat. Autoritățile locale din Târgu Jiu au aprobat luni, 25 ianuarie, studiul de fezabilitate pentru această investiție care se ridică la aproape 500.000 lei. Conform autorităților, udatul manual, la furtun, creează pete de culoare inestetice.
Administrația locală din Târgu Jiu vrea să înlocuiască irigarea manuală a spațiilor verzi din parcul "Coloana Infinitului" cu un sistem automatizat. Prin acest proiect, care ar trebui să fie implementat într-o jumătate de an, va fi asigurată irigarea unei suprafețe de 43.243 mp, constituită din gazon, flori, plante perene, arbori și arbuști. Iată cum au motivat autoritățile necesitatea acestei investiții. "Ținând cont de importanța deosebită pe care acest parc din municipiul Târgu Jiu o are, situația actuală de udare manuală la furtun a zonelor verzi este total neadecvată atât din punct de vedere al costurilor pe care le generează, cât și din punct de vedere estetic (petele de culoare datorită udării neuniforme, plante rupte de furtun și muncitorii care udă manual)", se arată în referatul atașat hotărârii de Consiliu Local prin care a fost aprobat studiul de fezabilitate al investiției.
Studiul a fost realizat de o firmă din Brașov, SC Eco Semiramida SRL. Comisia tehnico-economică a primăriei a stabilit că norma de irigare va fi de 6 litri de apă pe zi pe metrul pătrat de spațiu verde.